Un taxi numit schimbare şi înlocuire. Cu care a plecat Cherecheş

Un taxi numit schimbare şi înlocuire. Cu care a plecat Cherecheş

Din timp întimp, pentru a mai anima puţin spiritele publicului consumator de breaking news şi pentru a mai excita pe jurnaliştii specializaţi în a şti mai multe, apar informaţii din acestea care ţin locul de seriale poliţiste cu Mannix, Kojak sau din astea mai noi la care nu mă uit că nu se termină vreodată că tot apare un nou sezon. Şi este un succes toată treaba. Uneori îmi place şi mie. 
Uite de exemplu cazul primarului din Baia Mare, Chereceş (staţi să văd prenumele, Cătălin, da) acuzat de luare de mită, aflat sub control judiciar, care a luat un taxi şi a plecat. A plecat din ţară, să-şi bată alţii capul să ni-l găsească. Adică cum, veţi întreba. Uite aşa. A luat un taxi şi s-a dus. Aşa cum ia omul un taxi şi se duce unde are treabă. Numai că Cherecheş a avut treabă cu justiţia, adică, invers, justiţia a avut treabă cu el, deci s-a dus în treaba lui ca să dea de lucru sisemului. 
V-aţi prins? Într-o ţară cu camere de supraveghere de se poate afla, teoretic, la care inetrsecţie te-ai scărpinat în fund, într-un sistem în care toţi îţi călăresc intimitatea de nici nu mai ai tupeul să spui că o ai, în visul lui Big Brother pe Pământ, s-a petrecut asta. Adică pe româneşte cineva nu şi-a făcut treaba acolo, la Maramureş, că prea lesne s-au petrecut toate, "pe liniile de muncă ale unor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, înregistrate pe fondul desfășurării cu superficialitate sau cu lipsă de pro-activitate a actului profesional și managerial, care: au fost de natură a afecta drepturile cetățenilor; au produs consecințe cu privire la aplicarea legii române în mod egal tuturor cetățenilor; au adus atingere protecției intereselor statului și credibilității unor instituții și structuri din cadrul MAI", după cum ne explică un comunicat oficial al Ministerului Afacerilor Interne. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Plecarea lui Cherecheş cu taxiul a mişcat ceva. A schimbat pe şeful Poliției de Frontieră, a retras imputernicirea responsabilului cu supravegherea frontierei şi cu "suportul" administrativ – logistic. Va veni un control la Poliţia de Frontieră din Sighetul Marmației şi la Punctul de Trecere a Frontierei Petea. A, cum se spune, încetat "măsura asigurării conducerii" ofițerului "desemnat la comanda" IPJ Maramureș. A schimbat conducerea Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj. Şi a conducerii Serviciului Județean de Protecție Maramureș. Dincolo de spectaculosul de breaking news al poveştii, avem aici o chestie şi mai interesantă: Cherecheş a fost trimis în judecată în 2016. A fost condamnat în 2022 iar după un an, în 2023 adică acum, a venit o sentinţă definitivă. O dovadă de cum merge justiţia pe la noi. 

Dar hai să citim altceva: "Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului". Asta e din alt comunicat, al DNA.
La Cherecheş e vorba de 65.000 lei şi 5.000 de euro. Aici avem PESTE UN MILIARD de euro. Dar Cherecheş e number one pe la presă, nu trioul Cîţu-Voiculescu-Mihăilă. Ia ghici de ce. 
Oricum este bine că aici, la Sibiu, locuim într-un oraş total cinstit, necorupt, fără chestii pe la spate, unde totul merge ceas. Ce fel de ceas, vă spun mai încolo, mai târziu.
Later edit: Cherecheş a fost prins exact cum NU au presupus presupunătorii şefi de presă, care băgau ba Italia ba insule: în Germania. End of story.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
29 noiembrie 2023 la 09:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 săptămâni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.