Un ceas deșteptător turcesc

E greu, cutremurător doar să-ți imaginezi dramele prin care trec oamenii afectați de cutremure, în Turcia și în Siria, darămite să le trăiești. În ultimele patru zile am putut vedea imagini apocaliptice, am fost martori de la distanță ai nenorocirii și ai unor minuni; viața multora s-a năruit în câteva secunde, alții, din păcate prea puțini, s-au mai născut o dată, supraviețuind miraculos sub dărâmături. Am înțeles cât de importantă poate fi o pereche de încălțări de la o femeie scăpată dintre ruine cu cei doi copii, o mamă desculță, pornită în marșul supraviețuirii pe câmpii înghețate către un loc necunoscut. Am înțeles cât de mult prețuiesc un acoperiș deasupra capului, o saltea, o haină, câteva alimente. Am văzut oameni devastați care au pierdut totul, oameni mutilați de neputință privind cum ai lor gem sub zidurile prăbușite și nu pot face nimic pentru ei, oameni care săpau cu mâinile goale în munții de moloz, pentru a-și salva semenii. Timp de patru zile s-a abătut peste noi o rafală de lecții de viață, ciuruindu-ne multora liniștea și confortul. Imaginile sunt sfâșietoare și făcând un cutremurător exercițiu de imagine ne-am putea închipui ce s-ar fi întâmplat dacă am fi fost în acele locuri sau dacă o astfel de nenorocire s-ar fi produs la noi. După cum spuneam, și închipuirea se zburlește, incapabilă să ducă până la capăt un exercițiu de imaginație. Am văzut mai demult un film făcut după un scenariu apocaliptic, ale cărui imagini semănau teribil cu ceea ce vedem azi, în realitate, nu foarte departe de noi. În sala cinematografului, ți se făcea inima cât un purice, dar gândul că totul e doar o ficțiune te liniștea, șoptindu-ți că în realitate așa ceva nu e posibil. Dar uite că e, iată că furia naturii poate produce imagini mult mai dureroase decât pot genera programele ce prelucrează până la îngrozire cronică niște imagini filmate. Avem ceva de învățat din nenorocirea din Turcia? Cu siguranță, nu vom putea consolida clădirile șubrezite pentru a evita un bilanț tragic în cazul producerii unui cutremur mare și la noi. Putem însă, fiecare dintre noi, să înțelegem câte ceva din mersul, din rostul vieții, privind la acei oameni striviți între cer și pământ. Poate că înainte de a ridica piatra pentru a o azvârli către capul semenilor, ar fi bine să privim cu ochii minții imaginile din Turcia. Ele rămân încremenite pe retina sufletului celor ce nu au abdicat de la umanitate. Înainte de a huli, de a semăna intrigi, de a invidia și a urî, cu sau fără motiv, să ne punem nițel în pielea celor pentru care iadul a ieșit din străfunduri, arătându-și hidoșenia pe pământ.