Un calendar nou pe un perete vechi nu poate face minuni

Un calendar nou pe un perete vechi nu poate face minuni

Nu cred în miracole calendaristice care te-ar face să îți imaginezi că în 31 decembrie îți merge rău, iar peste noaptea dintre ani, în 1 ianuarie, te vei transforma într-un ins prosper și relaxat. Să fim serioși, viața decurge firesc, planurile pe care ni le facem, ținând cont de ultima filă a calendarului și de prima a celui care îl înlocuiește pe cel vechi e o chestiune ce ține mai degrabă de cutume și autosugestie. 2022 a fost un an neprietenos, care ne-a biciuit starea de bine, cu un final de pandemie, cu un război, amenințarea crizei economice, scumpiri fără precedent, carburanți la prețuri exasperante, pe care nu ni le-am fi închipuit vreodată înscrise pe panourile de la benzinării. Dacă privim cu atenție, niciuna din toate aceste belele nu s-a dat dusă: nu mai mișună covidul peste tot, dar avem gripă și viroze cât pentru un deceniu, rușii au bombardat Ucraina și în ziua de Crăciun, deci o vor face și de acum înainte, inflația e tot pe cai mari, prețurile continuă să sugrume orice buget familial. Se mai ieftiniseră carburanții, dar de la 1 ianuarie ne-am lins pe bot de compensare, așa că începem anul cu stângul, cu niște scumpiri la pompă. Oricât ne-am dori să fim optimiști, să spunem că ne dorim de la anul ce vine râuri de lapte, miere, averse de belșug, tunete de vești bune ș.a.m.d., să nu uităm totuși că 2023 e o cifră ce ține de calendar, nu poate face minuni. Minuni putem face noi, îmblânzindu-ne puțin, devenind mai înțelepți, mai empatici, mai toleranți, mai chibzuiți. Nu putem opri un război, o molimă, o criză economică, ele sunt nenorociri ce țin mai mult sau mai puțin de voința unor personaje cinice. Cu toate acestea, stă și în puterea noastră să ne facem viața un pic mai ușoară, digerabilă, renunțând la înverșunare, lupte fără miză, egoism și fobii. Important e să fim sănătoși la minte și la trup, ceea ce vă dorim cu asupra de măsură. De aici, lucrurile se aștern înaintea fiecăruia, așa cum ne îngrijim să se întâmple. Nu are rost să asaltăm un calendar nou cu așteptări care mai de care. E mai bine să ne dorim și să le dorim celor din jur sănătate, înțelepciune și mai multă bunătate. Iar în felul acesta 2023 ar putea fi, într-adevăr, mai bun pentru toți. Să fiți luminoși, să îi puteți bucura pe cei din jur. La muți ani!

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
29 decembrie 2022 la 15:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.