Un apel la solidaritate culturală româno-ungară

     În cadrul incursiunilor întreprinse de-a lungul anilor în arhivele  păstrate în capitala țării dar și la unele filiale județene, am colectat o serie de documente în baza cărora putem aprecia, pe perioade mai lungi sau de mai scurtă  durată de timp, legăturile culturale statuate între noi viețuitori ai acestor teritorii de două milenii, și cei din spațiile învecinate. M-am oprit pentru astăzi asupra unui singur exemplu. 

Din fondul Onisifor Ghibu depozitat la Arhivele Naționale din București, am intrat în posesia copiei unei scrisori redactate de Axente Banciu, membru de onoare al Acadmiei Române (1948) adresate Președintelui acestui înalt for științific român, academicianului Traian Săvulescu (1889-1963), biolog și botanist celebru, fondator al Școlii românești de fitopatologie. O redau în integralitatea ei, pentru ca cititorii „Tribunei” să fie informați asupra  modul de gândire al unui român, dar nu oricare:

„Împlinindu-se în vara acestui an un secol de la moartea poetului maghiar Alexandru  Petöfi, ale cărui poezii au fost și pentru noi românii din fostul regat ungar o neprețuită hrană sufletească și un puternic stimulent în lupta noastră pentru libertate, am crezut că avem și noi o datorie, cu acest prilej, față de memoria acestui genial reprezentant al poeziei lirice – o mândrie a poporului maghiar-: datoria de a-i face acceptabilă cunoașterea operei, în ceea ce are mai caracteristic,  și conaționalilor noștri care, necunoscând limba în care s-a exteriorizat gândurile și sentimentele profund democratice, nu-l pot citi în original.

           Traducerile pe care-mi permit să Vi le trimit – unele publicate subt pseudonimul S.Tamba prin ziarele și revistele vremii – sânt rodul răgazurilor pe care mi le-au îngăduit, în cursul funcționării, catedra și procupările culturale cărora le destinasem timpul disponibil, – majoritatea lor sunt traduse însă în anii din urmă, mai ales după alegerea mea de membru onorar al Academiei R.P.R, la 4 iunie anul trecut.

          Părându-mi prea îndepărtate de original traducerile publicate până acum, eu am căutat să fiu cât mai fidel acestuia, jertfind uneori forma pentru redarea cât mai credincioasă a fondului.. Dv. veți putea judeca, întrucât am păcătuit în această năzuință a mea.

          Dacă îmi permit să Vi le trimit Dv. aceste traduceri, o fac din pricina că eu n-am posibilitatea imprimării lor, – posibilitate pe care Dv, ca președinte al Academiei, o aveți. Iar în cazul că nu credeți necesară publicarea lor, Vă rog să le păstrați în Arhiva Academiei, ca o dovadă că noi n-am trecut indiferenți peste această aniversare a dârzului și neânduplecatului anteluptător – cu condeiul și cu spada, deopotrivă – al democrației -, anteluptător care și-a încheiat viața așa cum el însuș și-a dorit-o: pe câmpul de luptă.

           Unele poezii ar putea fi taxate ca nepotrivite pentru un volum comemorativ. Eu am ținut însă ca poetul să nu fie prezentat unilateral, ca până acum, ci cu toate fețele  operei sale, – numai așa având un Petöfi veridic.

             Încredințat de bunăvoința Dv. în ceea ce privește soarta acestor traduceri, Vă rog, Domnule Președinte, să primiți pe lângă anticipatele mele mulțumiri, și asigurarea distinsei considerațiuni pe care V-o păstrează al Dv. devotat stimător, 

                                                                                                   Axente Banciu”

Sibiu, Febr. 1949, /Str.I.V.Stalin 41, parter/. D-sale D-lu Prof. Traian Săvulescu, președintele Academiei Republicii Populare Române – București.