Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de ore de intervenție continuă, anunță ISU Sibiu. Flăcările au distrus două hale metalice, pe o suprafață totală de circa 6.000 de metri pătrați, precum și aproximativ 4.500 de tone de deșeuri, iar pompierii au împiedicat extinderea focului la mai multe obiective aflate în apropiere.
Intervenția a început cu mobilizarea a peste 80 de pompieri, iar în zilele următoare echipajele s-au succedat fără întrerupere pentru localizarea și stingerea focarelor. Potrivit ISU Sibiu, misiunea a fost una dintre cele mai dificile din ultimii ani și cea mai lungă intervenție pentru stingerea unui incendiu desfășurată în județ în ultimii cinci ani.
Una dintre principalele misiuni ale pompierilor a fost împiedicarea propagării incendiului. În apropierea halelor cuprinse de flăcări se aflau o hală de sortare, o hală de compostare, o clădire de birouri și un rezervor de motorină.
Extinderea incendiului către aceste obiective ar fi putut crește considerabil amploarea evenimentului. Pompierii au intervenit timp de peste 90 de ore pentru stingerea focarelor, în condițiile în care incendiul a generat cantități mari de fum.
La intervenție au participat și echipaje de la ISU Alba, ISU Mureș și ISU Brașov, precum și voluntari și servicii pentru situații de urgență din Cristian, Cisnădie și Rășinari. ISU Sibiu menționează, de asemenea, sprijinul acordat de Apă Canal Sibiu.
Cantitatea mare de fum degajată și direcția imprevizibilă a vântului au determinat autoritățile să transmită un mesaj RO-ALERT pentru populația din Sibiu, Cristian și Șura Mică.
ISU Sibiu precizează că avertizarea a fost transmisă ca măsură de protecție, din cauza riscului reprezentat de fumul toxic care se deplasa către zonele locuite. Ulterior, autoritățile de mediu au comunicat valori ridicate ale poluării aerului în timpul incendiului.
În urma intervenției, nicio persoană nu a avut nevoie de asistență medicală la fața locului.
Potrivit ISU Sibiu, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost o reacție chimică produsă în urma unui șoc suferit de un acumulator.
Pompierii atrag atenția că bateriile și acumulatorii nu trebuie aruncați împreună cu deșeurile menajere, ci predați în punctele special destinate colectării lor.
În total, incendiul a afectat două hale metalice, cu o suprafață cumulată de aproximativ 6.000 de metri pătrați. În interior și în zona afectată se aflau aproximativ 4.500 de tone de deșeuri sortate și nesortate, inclusiv plastic, metal, hârtie și carton.
După aproximativ 90 de ore de intervenție, ultimul focar a fost stins, iar incendiul a fost declarat lichidat în totalitate.
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA