Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei informări publicate marți de Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Pe șantier lucrează în prezent aproximativ 1.200 de persoane și sunt mobilizate 522 de utilaje și echipamente, însă intervențiile sunt concentrate pe circa 30% din suprafața tronsonului.
Pe această secțiune de 37,4 kilometri se execută lucrări de terasamente, consolidări și structuri. Constructorul este asocierea Webuild – Tancrad, iar contractul are o valoare de 5,323 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport.
Unul dintre punctele importante ale șantierului este Tunelul Poiana, cu o lungime de 1.780 de metri. Potrivit lui Cristian Pistol, platforma pentru montarea și lansarea utilajului TBM este aproape finalizată, urmând să ajungă în șantier prima componentă a echipamentului – capul de forare, cu un diametru de aproximativ 6,5 metri și o greutate de circa 180 de tone.
TBM-ul, acronim pentru „Tunnel Boring Machine”, va fi asamblat direct pe șantier. Tunelul Poiana este prezentat de CNAIR drept primul tunel de autostradă din România care va fi executat cu o astfel de mașină de forat.
Pe traseul secțiunii Cornetu-Tigveni se lucrează și la Ecoductul Călinești. În această zonă sunt în desfășurare lucrări de excavare și decapare la capetele piloților forați, precum și operațiuni de armare, cofrare și betonare pentru fundații și elevații. Sunt executate, de asemenea, umpluturi în spații înguste cu material local și lucrări de hidroizolație.
Constructorul intervine în această perioadă și la 10 dintre cele 55 de structuri prevăzute pe tronson. Lucrările includ armarea, cofrarea și betonarea fundațiilor și elevațiilor, precum și montarea aparatelor de reazem.
O parte importantă a lucrărilor este susținută de fabricile de grinzi. La Cepari au fost produse până acum 510 grinzi, iar la Racovița alte 448 de bucăți, care urmează să fie transportate și montate pe structurile de pe traseu.
CNAIR așteaptă în continuare revizuirea Acordului de Mediu pentru proiect, document necesar pentru eliberarea Autorizațiilor de Construire și pe celelalte sectoare ale șantierului.
Potrivit lui Cristian Pistol, CNAIR a depus documentația necesară la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) în 12 august 2026. Până la finalizarea procedurilor, lucrările sunt derulate pe sectoarele pentru care există cadrul necesar de autorizare.
Secțiunea Cornetu-Tigveni are o lungime de 37,4 kilometri și face parte din zona montană a Autostrăzii Sibiu-Pitești, alături de secțiunea Boița-Cornetu. Cele două tronsoane sunt cele mai dificile din punct de vedere tehnic ale A1 Sibiu-Pitești, traseul urmând să traverseze Munții Carpați printr-o succesiune de tuneluri, viaducte și alte lucrări de artă.
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA