De mai bine de un an, România bate pasul pe loc într-un provizorat generat de alegeri de tot felul: europarlamentare, locale, prezidențiale, parlamentare și iar prezidențiale. Bulibășeala aceea născută dintr-o idee aberantă prin care s-au decalat localele, nu a făcut altceva decât să blocheze activitatea multor administrații locale, unde s-a bătut pasul pe loc aproape o jumătate de an, s-au compromis investiții din cauza unor orgolii politice. Ideea unor politicieni de a comasa alegeri, de a lăsa administrații în funcție și primari aleși să se războiască din iunie până în noiembrie este expresia unor acțiuni politicianiste nesăbuite ce au dus la luarea unor măsuri pe genunchi, deciziile pripite afectând o droaie de comunități.

Multe lucrări din orașe sau comune au fost amânate până la instalarea noilor aleși, iar campania pentru prezidențiale și parlamentare a lăsat în așteptare alte și alte proiecte de care țara avea nevoie. Teoretic, tot provizoratul bizar ar fi trebuit să se încheie la sfârșitul anului trecut, dar anularea primului tur al prezidențialelor și împingerea acestor alegeri până aproape de sfârșitul lunii mai au fost demersuri care au ruinat atât economia, cât și starea de spirit din România. Și provizoratul nu se va încheia odată cu rezultatul prezidențialelor. Indiferent cine va reuși să ajungă la Cotroceni în urma votului din 18 mai, va dori să își impună ceea ce s-a încetățenit în conștiința colectivă drept „Guvernul meu”. Acest lucru poate însemna alte negocieri pentru o majoritate parlamentară, reașezări pe poziții de forță, chiar combinații, socotite până mai ieri, indezirabile.

Toate aceste mutări vor costa nervi și timp. Ele nu vor fi făcute pentru binele omului de rând, ci pentru a le asigura politicienilor o majoritate care să le permită accesul la funcții, sinecuri și plăți compensatoare pentru efectivul de partid și camarilă. Iar noi, cei care băltim de mai bine de un an în apa tulbure a provizoratului, vom fi nevoiți să suportăm toate consecințele tâmpeniilor și vanităților puse în scenă de găștile de partid, niște haite flămânde, pe alocuri turbate. Ai spune că nu e mult, că e un an și ceva în care am lâncezit. E un an pierdut din viața fiecăruia dintre noi, un an în care s-au făcut atâtea prostii, încât vom simți urmările lor timp de încă cinci sau zece ani de acum înainte. Dar, vorba aia, suntem obișnuiți ca cineva să își bată joc de timpul nostru, cam asta se întâmplă, ciclic, de vreo trei decenii.