Turnătorie, extremă urgență

Turnătorie, extremă urgență

Nu cred că mă poate acuza cineva că îl simpatizez pe primarele Capitalei, Nicușor Dan. Totuși, rămân la părerea că, dincolo de simpatii și antipatii, trebuie să privim oamenii, situațiile în contextul în care facem referiri la ei/ele, debarasându-ne de prejudecăți și partizanate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe ultima sută de metri a campaniei electorale s-a ițit în spațiul public o informație ce îl prezintă pe primarul general drept fost turnător la Secu, înainte de 1989. Fără doar și poate, turnătoriile de orice fel sunt condamnabile, dacă nu legal, măcar din punct de vedere moral. Ceea ce te pune puțin pe gânduri este momentul în care această știre a ieșit pe gaura cheii și s-a prelins până pe micile ecrane.

Nicușor Dan împărățește la Primăria Generală a Capitalei din 2020, iar presupusele sale apucături de ciripitor au fost date în vileag cu câteva zile înainte de alegeri. S-o fi aflat abia acum despre aceste lucruri? Fiecare își poate da singur un răspuns. Percepția publică e greu de estimat: în trei decenii de golăneală politică, oamenii s-au obișnuit cu tot felul de lovituri sub centură, delațiuni, așa că unii ar putea privi cu scepticism dezvăluirile de ultimă oră. Să presupunem că informația e caldă, a picat în oraș pe nepusă masă; societatea românească e atât de măcinată de îndoieli, de neîncredere, încât privește bănuitoare orice veste, fie ea și neregizată.

Am ajuns ca în bancul acela cu ciobanul care, vrând să alerteze pe toată lumea strigă că au venit lupii, iar când sălbăticiunile chiar au dat iama printre oi, nu l-a mai crezut nimeni. Din 1990 încoace, politicienii de toate neamurile ne-au obișnuit cu o droaie de tehnici neconvenționale de luptă, educând strâmb spiritul competiției politice. Pe nesimțite, ne-am obișnuit cu minciuna, calomnia, invectiva, cu practicile murdare ale unora dintre ei, astfel că stăm cu garda sus, suspectând pe oricine de orice. Poate că ceea ce s-ar fi așteptat unii să se întâmple odată cu dezvăluirea presupuselor turnătorii ale lui Nicușor Dan nu se va produce, tocmai pentru că electoratul se va întreba dacă apariția târzie a dezvăluirilor nu e cumva o strategie politică. Halul în care arată Bucureștiul e o armă mult mai puternică ce putea fi folosită de contracandidații Nicușorului, căci pe oameni îi deranjează mai mult lipsa apei calde, vecinătatea șobolanilor sau haosul din trafic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
04 iunie 2024 la 19:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.