Tupeul de la Mamaia nu se sperie nici de holeră

Ce-i mai lipsea litoralului românesc? Un zvon de risc de îmbolnăvire, ridicat în aer imediat după catastrofa ecologică produsă de explozia care a afectat un baraj din Ucraina. Dornici de audiențe și dispuși în orice clipă să irige grijile omenirii cu știri înspăimântătoare, așa-zișii specialiști dimpreună cu așa-zișii jurnaliști și-au pus gurile în mișcare vorbind despre posibilitatea apariției holerei pe litoralul ucrainean și cel românesc. Sonoritatea termenului ce definește o boală care a măcinat lumea în trecut le-a dat fiori reci pe șira spinării celor mai puțin familiarizați cu evoluția medicinii. Holera nu mai e o boală letală, tratându-se foarte ușor; în plus, medicii cu scaun la cap au explicat că riscul apariției maladiei este unul foarte redus. Mă rog, e nevoie ca turiștii să păstreze active normele de igienă, dar să zicem că au „materia” proaspătă din pandemie. Carevasăzică, pe lângă spații de cazare insalubre, cearșafuri găurite, bormașini furioase ce se iau la trântă cu decibelii din boxe pe tot parcursul sezonului estival, mâncare alterată, plaje murdare și prețuri exorbitante, litoralului românesc i s-a mai adăugat o tinichea de coadă, o dată cu împrăștierea zvonului teribil despre posibilitatea apariției holerei. Ei bine, cu toate cele enumerate mai devreme, plus multe altele, prețurile de la Mamaia, Eforie Nord, Olimp, Venus ori Vama Veche continuă să rivalizeze cu cele din Grecia și, în multe cazuri, cu cele din Italia sau Croația, locuri unde natura și omul au rânduit mult mai bine lucrurile. De la apariția pandemiei și a voucherelor de vacanță, oportuniștii care se îndeletnicesc cu turismul pe litoralul românesc au crescut prețurile cu un tupeu demn de bișnițarii feroce ai târgurilor sordide. Cu toate acestea, și acum, într-o perioadă în care tarifele ar fi trebuit să fie mai blânde, prețurile practicate pe litoralul românesc sunt explozive, dar nu lipsesc mușteriii. La mijlocul lunii iunie, cei care monitorizează turismul de pe litoral spuneau că au fost intervale în care gradul de ocupare era de 60%. O traducere liberă a unui fenomen ce definește publicul românesc: plătești mult pentru servicii de proastă calitate. Nici măcar alarma falsă cu holera nu i-a descurajat pe bișnițarii de pe litoral și nici pe cei ce plonjează în oferta lor înșelătoare. În continuare, românii plătesc sume exorbitante pentru șezlonguri și băuturi pe plajele de fițe (care sunt de fițe pentru că așa au stabilit guvernatorii snobismului, nu pentru că ar oferi vreun peisaj rupt din soare), pentru cazări banale și mâncăruri prost gătite cu ingrediente nu întotdeauna proaspete. Nu-i vorbă, fiecare e liber să meargă unde vrea, să plătească un regat pentru nimic. Toată situația asta vorbește, însă, despre pretențiile scăzute ale multora și resemnarea în fața batjocurii.