Trei ceasuri rele, dar scumpe, într-o piață

Trei ceasuri rele, dar scumpe, într-o piață

De câteva zile auzim vorbindu-se, cu mânie proletară, despre ceasul de la mâna lui Rareș Bogdan, care ar valora 30.000 de euro. Ceasul, nu mâna, nu Rareș Bogdan. Se pare că nu putem ieși din logica gândirii proletarului ce-și lipește ochii doar de avuția burghezului, ignorând celelalte hibe ale acestuia. Nu sunt nici pe departe un admirator al europarlamentarului liberal, dar nu cred că valoarea ceasului purtat de acesta e marea problemă a episodului în care insul, alături de Nicolae Ciucă și Lucian Bode jucau rolul clienților din piață, postură care-i prindea cam cum m-ar prinde pe mine rolul de balerin patinând pe gheață. Rareș Bogdan spune că a făcut bani mulți în mediul privat. Să fie sănătos! Dacă vrea să își dea banii pe ceasuri, pe tablouri ori sacouri scumpe, e problema lui. Eu unul, nu aș da 30.000 de euro pe un ceas, nici dacă aș fi milionar în respectiva monedă, dar fiecare cu gusturile și prioritățile lui. Nu faptul că Rareș are un ceas care valorează cât o mașină e problema, ci faptul că sceneta cu iz electoral din piață e de un prost gust strigător la cer și că, în continuare, politicienii români încearcă să-i păcălească pe alegători, deghizându-se în oameni obișnuiți. Există în țara noastră o mulțime de melteni plini de bani (nu neapărat politicieni) deținătorii unui prost gust ce trebuie etalat în orice chip, de la haine inscripționate cu litere de-o șchioapă, până la mașini pe care n-ai loc să le întorci pe uliță, ca să nu mai vorbim de atitudinea de neam prost manifestată în public. Când însă niște politicieni cu pretenții joacă o piesă penibilă amușinând frunze de pătrunjel și prefăcându-se mușterii obișnuiți ai pieței, deși se vede de la poștă că nu-i așa, destinatarii ridicolei prestații trebuie să se simtă jigniți. De ce ne-or fi deranjând ceasurile de 30.000 sau de 10.000 de euro și nu falsitatea manifestărilor, potrivirea acestor personaje cu decorul pieței exact ca tovărărșia peretelui cu o nucă? Poate pentru că plătim tribut unor reminiscențe adânc înfipte în ființa noastră, pentru că nu ne putem debarasa de pornirile îndreptate doar asupra nedreptăților primare. Ceasul acela scump e ultima problemă a acelei întâmplări stranii petrecute în piață, prostul gust, ipocrizia și insultarea indirectă a privitorilor fiind mult mai dureroase, condamnabile. Dacă vom rămâne cu privirea pironită doar pe ceasuri, pantofi, vile și limuzine, nesancționând derapajele comportamentale, nu vom reuși niciodată să ieșim din logica primară a mâniatului de serviciu.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
15 noiembrie 2023 la 13:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.