Suport alimentar pentru preșcolarii și elevii avrigeni

Suport alimentar pentru preșcolarii și elevii avrigeni

Consiliul Local al orașului Avrig a adoptat hotărârea prin care s-a aprobat acordarea acestui suport alimentar în cadrul ședinței ordinare desfășurate la finalul lunii trecute.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Suportul alimentar se acordă cu titlu gratuit, până la sfârșitul anului școlar 2023-2024, în perioada desfășurări activității didactice. Dacă elevii și preșcolarii de la cele două instituții de învățământ participă la activități didactice prin intermediul tehnologiei și internetului (de exemplu, activități/școala online), preluarea suportului alimentar se realizează de către părinţi/reprezentaţi legali/ocrotitori legali sau, acolo unde acest lucru este posibil, de către elevi, pe baza evidenţelor de participare la cel puţin o oră de curs/zi.

Din comisia de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractului de achiziție publică privind acordarea unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig și Școlii Gimnaziale Avrig – unități pilot, va face parte câte un reprezentant al fiecărei instituții, desemnat de către reprezentantul legal al acestora.

Programul guvernamental – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi (cunoscut și ca programul „masă caldă”) a fost demarat în anul școlar 2016 – 2017, cu 50 de unități de învățământ, printre acestea aflându-se și liceul din Avrig. Începând cu anul 2020, numărul unităților de învățământ beneficiare ale acestui program a fost extins la 150, iar din anul școlar 2022 – 2023, numărul școlilor și grădinițelor incluse în program a ajuns la 450. Școala Gimnazială Avrig se află în acest program pilot începând de anul școlar trecut.

Chiar dacă responsabilii Ministerului Educației considerau că acest program pilot are un rol deosebit de important în eforturile de reducere a ratei de părăsire timpurie a școlii și a abandonului școlar, situație generată de condiţiile socio – economice și geografice defavorabile, și că prezența copiilor la școală sau grădiniță trebuie să fie o prioritate, astfel încât să se limiteze efectele negative asupra procesului educativ, să stimuleze motivarea pentru învăţare, precum și pentru a sprijini preșcolarii și elevii din medii defavorizate, având în vedere faptul că accesul redus la educație accentuează inegalitatea de șanse între elevi, Guvernul României a adoptat ordonanța prin care programul „masă caldă” a fost relansat la aproximativ trei săptămâni de la debutul anului școlar.

Finanțarea programului este asigurată din fonduri guvernamentale, în acest scop, pentru anul 2023 fiind prevăzută suna de 195.000 mii lei.

Conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 77/2023 privind aprobarea continuării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, actualizată, pe perioada desfăşurării cursurilor corespunzătoare anului şcolar 2023 – 2024, preşcolarilor şi elevilor din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

08 noiembrie 2023 la 08:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 1 oră
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Un glas cât o Mărginime. INTERVIU | Codruța Rodean, despre cântec și rădăcini
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 20 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 22 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.