Mai e puțin și am scăpat. A fost greu pentru mintea, urechile și sufletul celor mai mulți dintre noi. Am auzit, în această campanie electorală, atâtea dulcegării venite dinspre candidați, încât ne-a fost teamă că rațiunea dă în diabet. Toți ne voiau binele, se jurau pe cravata de partid că ne vor așterne la picioare tot ceea ce ne dorim, că vom fi tratați în spitale ca în Vest, că drumurile vor fi netede ca pista de popice, că, că și iar că. Toate astea, în schimbul unui vot, al unui sărut al ștampilei pe buletin, pe numele celui/celor ce ți-au dat o arvună grasă în promisiuni.

Nu mai contează că unele dintre cele juruite erau niște gogomănii scoase din lada lucioasă a fantasmagoriilor și că nici măcar emițătorii lor nu credeau în ele. Nu mai contează nici că minima inteligență a electoratului a fost scuipată între ochi, insultată cu propuneri irealizabile. În fine, nu mai contează că mesajele candidaților din toată țara au fost, uneori, o bastârcă dată limbii române.

Așa cum observam și în trecutul nu foarte îndepărtat, nivelul multora dintre pretendenții la funcții publice e sub cel al candidaților din anii 90, inși care aveau scuza începutului de drum democratic (sanchi!). Am avut, de multe ori, în campania aceasta, sentimentul că simt în ceafă răsuflarea practicilor unor tovarăși de tristă amintire.

Indiferent că erau din nordul, centrul, estul, vestul ori sudul țării, unii dintre ei emanau o boare tovărășească, de șofer de prim-secretar. Boală grea, dacă după 34 de ani simptomele ei se manifestă și la „pacienți” ce nu trecuseră prin spații/vremuri contaminate.

Am învățat și din această campanie câte ceva: că vremurile și schimbările nu modifică, orice ar fi, unele năravuri, că în materie de abureală electorală prestațiile publice n-au căpătat îmbunătățiri și, foarte important, că alegătorul de rând se „bucură” de dispreț din partea unora dintre cei ce îl descoperă ciclic. De luni nu vom mai fi atât de iubiți, părerea noastră nu va conta la fel de mult, nu ni se va mai spune că noi decidem și că părerea noastră e tot ceea ce contează. Dar nu trebuie să fim triști din această cauză, dimpotrivă, să ne bucurăm că am scăpat de toate lingușelile și mângâierile ipocrite. De luni, redevenim ce am fost până mai ieri: niște pioni neinteresanți peste care se suflă cu importanță de conjunctură în preajma alegerilor. Amin!