Şi totuşi, Oraşul de Jos urcă mai sus…

Şi totuşi, Oraşul de Jos urcă mai sus…

Am avut foarte recent un fel de discuţie, nu contează cu cine, nu contează contextul, nici scopul şi durata, despre Oraşul de Jos şi transformările lui din ultimii ani.. A reieşit că zona caută şi îşi găseşte tot mai multă vizibilitate în peisajul urban chiar cel turistic al oraşului. Ceea ce este bine, pentru că Centrul sau Oraşul de Sus oferă de mai mult timp chestii tot de-un fel, iar ca turist „urban” nu vizitezi acelaşi loc/oraş decât ori dacă ai nostalgii, rude care să te cazeze moca, eşti în interes de serviciu ori eşti doamna dirigintă în excursie cu un nou ciclu de gimnaziali.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acum sunt şi eu subiectiv (încă am acest drept) şi zic că zona asta a Sibiului îmi place foarte mult. Iar de o vreme, mult mai mult decât centrul-centru. De ce? Este mult mai puţin boită la modul superficial. Are mai mult vechi-original decât kitschuri fals-istorice de dragul (banilor) turiştilor. Are spaţii comerciale mai multe şi mai diferite faţă de plictisitoarea linie de cafenele, terase, restaurante vegane sau carnivore şi magazine cu preţuri uluitoare, iar micul comerţ înfloreşte şi mai are loc de înflorit, aici, „jos”. Chiar şi oamenii sunt de altă categorie: sunt locuitori, nu turişti. E mai viu şi mai natural.

Faţă de vremurile trecute, şi mă refer aici la perioada aceea dementă din anii ’90-2010, Oraşul de Jos a progresat ca ofertă şi ca imagine. Fiind şi el parte (negjijată) a centrului istoric, afacerile cu camere de închiriat şi pensiuni au bubuit. Au apărut şi restaurantele pentru turişti sau doar fiţoşi, din păcate în detrimentul localurilor populare pentru locuitori ne-fiţoşi şi aici mă gândesc la celebrul „Bar de Zi” de pe Ocnei sau la ex-cofetăria „La Mielul Alb”, devenite cu totul altceva.

Dacă iubeşti Sibiul vechi, atunci automat trebuie să dai o tură sau mai multe pe aici, prin Oraşul de Jos. Dincolo de unele şi destul de multe renovări cam de prost gust şi făcute la mişto faţă de aspectul istoric, dincolo de casa dărăpănată de pe 9 Mai, de maşinile parcate la grămadă pe arterele principale, de atmosfera inevitabilă din Piaţa Cibin sau de pe Turnului, ai ce vedea. Ai aici turnuri din vechea fortificaţie abandonate şi lăsate de izbelişte oficial. Ai casele vechi dintre care unele au rămas vechi fără a fi mansardate aiuristic, acoperite cu ţiglă care nu are ce căuta pe case vechi. Ai porţi vechi cu feronerie veche, nu din asta „restaurată” de şi un ignorant se prinde că nu e originalul. Ai străzi care pot concura oricând cu „cea mai frumoasă din Sibiu”, plus că sunt mult mai liniştite şi mai puţin înghesuite. Ai Piaţa Cibin care încă mai e o piaţă normală, deşi proiecte de a o face struţocămilă din aceea gen mall agricol există. Ai legături bune cu autobuzul.

În plus, faţadele clădirillro nu sunt poluate de existenţa teraselor care le ecranează, de poate să fi fost acolo locul unde şi-a băut Hermann Descălecătorul primul şnaps că ce vezi acolo sunt tot umbrele mamut, consumatori, meniuri ale zilei sau speciale, mese, scaune şi construcţia aceea acvariu pentru consumatori de poţi să îi admiri ca la expoziţie. E ca la mare, unde poţi vedea marea de pe o plajă normală dar vezi cucu de pe una cu şezlonguri şi umbrele.

În ultimii ani, se observă că Oraşul de Jos urcă mai sus. Că „dictatura” centrului, ca orice dictatură, se învecheşte, ofileşte, şi fiind o dictatură, nu mai oferă nimic nou. E, vorba cuiva, o bulă de marketing, ideală pentru turiştii de o zi care vin doar să îşi facă selfie la Podul Minciunilor, să bage o cină şmecheră pe cine ştie unde şi apoi să o taie rapid. Este ceva nou în Sibiu – Centru faţă de anii trecuţi care să te facă să vii întru-n scurt sejur? Se simte necesitatea a ceva nou. Un „altceva” faţă de ce avem acum. Iar Oraşul de Jos, alături de alte părţi ale Sibiului, poate oferi ceva în plus la oferta locală. Trebuie doar ceva muncă, bunăvoinţă şi profesionalism. Că de cârpeli de orice categorie şi de aflări în treabă ne e deja plin podul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
17 decembrie 2025 la 15:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 săptămâni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.