Semi-conflictul diplomatic maghiaro-român. Faza anuală pe Tuşnad

Viaţa diplomatică românească este de o monotonie uluitoare. Credeţi-mă, urmăresc, că aşa îmi sunt atribuţiunile, cam tot ce se emite în materie de comunicate din partea oficialităţilor române: preşedinţie, guvern, ministere, alte structuri. Sincer, dacă nu ar fi în interes de serviciu, aş spune că e mult mai atractiv să citesc de repetate ori ce scrie pe containerele de gunoi din Cimitirul Municipal, despre cum e "interzis depozitarea molozului şi AL (sl.ns., mama e de limba română) pământului". Comunciatele oficiale sunt o mostră de plictiseală şi de limbaj de lemn actualizat Noilor Cerinţe. S-a întâlnit, au salutat, reciproc, cele mai recente evoluţii, sprijinul solid pentru Ucraina, flancul estic, sustenabilitate, rezilienţă, tranziţia la energia verde, au agreat, coordonare strânsă, valori comune, marea familie europeană, a reiterat importanţa, în contextul schimbărilor climatice, etc. etc. etc., în diverse variante, serii, combinaţii, contexte şi pretexte. Deci plictiseală mare, sincer, dacă ar trebui să scriu eu aşa ceva mi-aş cere transferul la săpat şanţuri sau tăiat ceapă şi bărbierit cartofi la vreo bucătărie de împinge tava, numai să nu fiu nevoit să concep platitudini. Şi da, ştiu la ce, şi la cât în porotofel aş da cu piciorul.
Dar uite că se mai petrec şi evenimente mai pitoreşti în discursul diplomatic şi oficial şi monoton şi plicticos şi incredibil (aici chiar în sensul de a nu fi de crezut). Are loc de fiecare dată, atunci când un oficial maghiar apare prin Transilvania ca persoană simplă, vorba aia – din popor, la evenimente din acestea generate de diverse ocazii tot private.  A fost preşedintele-persoană privată Katalin Novak care se solidariza cu faptul ca Bunul Dumnezeu să nu lase să (se) piardă Ardealul. Acum, recent, a fost premierul Viktor Orban (că de spun doar "premierul Orban" se face o confuzie amuzantă) care, şi el, ca persoană privată, la Universitatea de vară de la Băile Tuşnad a spus lucruri. Şi iar am ieşit din monotonia cotidiană. 
 
Pe scurt, Orban nu a făcut doar aluzii revizioniste la adresa teritorului Românesc (de parcă nu am fi parte din UE toţi) ci şi o bâză de zile mari faţă de diplomaţia şi politica românească. A început de exemplu, "să dea din casă", spunând că MAE i-a dat temă, pe hârtiuţă, pe suport oral, pe habar nu am ce, cu despre ce să NU vorbească pe acolo. "MAE român mi-a stabilit ce am voie și ce nu să vorbesc". Printre subiectele "interzise" au fost (tot el zice), "drepturile colective ale minorităților", "unități teritoriale românești inexistente", sau să nu pună "în lumină proastă valorile occidentale". Evident că aici a răbufnit revizionismul clasic care a făcut praf tot ce a fost intenţie declarativă de apropiere de români (nu ca stat ci ca oameni): A spus despre Transilvania și Ținutul Secuiesc că nu a susținut niciodată că "acestea ar fi unități teritoriale românești". Păi, ele SUNT parte din teritoriul românesc. Dacă tu, ca preşedinte de stat vecin şi prieten devenit persoană particulară (aici seamănă cu Bănescu, care are păreri personale dar toţi îl citează ca fiind opinii oficiale BOR) spui aşa ceva, e cam deranjant spre enervant. Dar ce unităţi teritoriale sunt, dacă nu româneşti? Mmm? Indiferent de răspuns, hai mă laşi?
Despre restul de subiecte de ocolit nu mai continuăm, că oricum nu le-a ocolit şi nici nu a păţit nimic care să-l lezeze-afecteze. Aia cu cei 20 de premieri chiar mi-a plăcut, sincer. Şi altele la fel de sincer.
Replica MAE la "dedicaţia" cu temele de tăcut a fost cam subţire şi mai mult la nivelul de "bine, am zis să nu-ţi baţi gura, de ce ai făcut-o?" Asta am înţeles din fraza "…a exprimat surprinderea față de prezentarea în discursul public al Prim-ministrului ungar a aspectelor comunicate verbal, pe canale diplomatice, privilegiate constant de partea română." (sl. ns). 
În rest, nimic mai arţăgos, mai pe aceeaşi linieironică, în afară de aberaţii ca "Orban să nu mai fie primit în România" (un politician) şi ultra-comica opinie a lui George Simion, că dacă "își face bine temele" s-ar putea să fie acceptat în proiectul unei Europe AUR-iste. Şi gata, monotonia a învins iar diplomaţia. 
Dar să nu uităm şi modul de a ne face de cacao cu tot felul de ligi şi asociaţii tricolore care să dea buzna exact în aşa fel ca toţi anti-valahii de acolo de la Tuşnad şă-şi reconfirme şi reîncarce convingerile. 
A, despre poziţia Preşedinţiei noastre am uitat să scriu. Apoi am realizat că nu aveam ce să uit. Tare, nu?