Se ascut săbiile în parcările Sibiului?

Se ascut săbiile în parcările Sibiului?

Eram convins că inițiativa taxării locurilor de parcare dintre blocuri va stârni, înainte de aplicare, o seamă de nemulțumiri și neliniști. Și e normal să fie așa, din moment ce în proiectul supus dezbaterii publice se regăsesc atât ambiguități, cât și paradoxuri. Știți care a fost cea mai des invocată temere a celor cu care am vorbit despre acest subiect? Că locurile de parcare se vor da preferențial acolo unde vor exista mai multe cereri decât spații disponibile. Bineînțeles, nu poate spune nimeni că așa se va întâmpla, însă oamenii sunt suspicioși din cauza practicilor românești din trecut. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O altă idee ce merită luată în considerare este aceea că în perioada când cel ce închiriază locul e plecat în concediu sau la serviciu, parcarea rămâne nefolosită și va exista o problemă din această cauză. Acum, de bine de rău, lucrurile se reglează natural. Mai departe: ce se întâmplă dacă ai plătit pentru un loc și cineva, din neatenție sau rea-voință, îl ocupă. Chemi utilajul de ridicat mașini, doar că din acel moment va exista un conflict mocnit care se poate lăsa cu zgârieturi, cauciucuri înțepate etc. Sunt camere amplasate în parcări? Nu. Paradoxal, prețul perceput pentru o parcare sub cerul liber e aproape la fel cu cel practicat în parcarea supraetajată din Hipodrom. Una e să îți lași mașina în soare, în ploaie, să ningă pe ea și alta e să o parchezi sub un acoperiș unde e păzită și ferită de intemperii. E puțin ciudat să plătești același preț pentru două situații atât de diferite. Să zicem că proiectul a fost elaborat în grabă, pe genunchi. Teoretic, el poate fi îmbunătățit după ce a fost pus în dezbatere publică. Se va întâmpla asta? Avem experiența încordărilor iscate de creșterea taxei de salubrizare, în urmă cu câțiva ani. S-a făcut atunci puțină vâlvă, s-a organizat o dezbatere, s-a umblat puțin la prețuri, a fost diminuată cantitatea de aberație din regulament, au protestat vreo douăzeci de oameni și cam atât. Noțiuni precum dezbatere publică ori simț civic sunt parte dintr-o sporovăială ce nu poate coborî de pe catafalcul teoriei. 

Mi-e teamă că povestea asta cu taxarea parcărilor nu va fi scutită de proverbiala bulibășeală românească și că fracturile logice ale noului regulament vor declanșa neînțelegeri, ciorovăieli sau chiar scandaluri prin cartierele burgului. De parcă nu ne ajungea nebunia din trafic, ea se va muta și prin parcări (unde nici acum nu e prea liniște).  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
16 octombrie 2023 la 09:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.