Școala eroilor necuvântători: cum se formează câinii care ajung în slujba comunităților

Școala eroilor necuvântători: cum se formează câinii care ajung în slujba comunităților

În inima Sibiului, într-un loc discret, ferit de agitația urbană, dar de o importanță strategică pentru întreaga țară, se scrie povestea fiecărui câine de serviciu care ajunge să salveze vieți, să depisteze droguri sau să păzească frontiere. Centrul Chinologic Sibiu este unicul loc din România care produce și formează câini pentru structurile din sistemul național de apărare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Avem un lot de reproducție din rasa Ciobănesc German și Malinois. Cu ele lucrăm pentru că sunt cele mai pretabile pentru activitățile pe care le facem. Lotul este format, în general, din 30 de femele. Organizăm monta conform unei scheme de împerechere foarte bine pusă la punct”, explică inspectorul Silviu Târmaciu, medic veterinar.

După o gestație de aproximativ două luni, femelele aduc pe lume puii din care se vor forma viitorii parteneri ai polițiștilor, jandarmilor sau grănicerilor. „Avem o medie de 4-8 pui per fătare, după care urmează schema de vaccinare. Cât timp sunt puiuți, interacționăm cu ei ca să fie obișnuiți cu oamenii și să deprindă anumite calități – practic, este baza de la care se pornește. La vârsta de patru luni, au și antirabicul făcut, dar și evaluările, conform unor bareme stricte, și se stabilește care sunt pretabili pentru câini de serviciu”, adaugă medicul Târmaciu.

Etapa de predresaj, primii pași spre viitoarea “meserie”

După evaluarea din maternitate, puii trec în sectorul de predresaj. Aici încep primele exerciții care le vor modela comportamentul și echilibrul. „Predresajul începe din zona de maternitate cu obișnuire, socializare, dezvoltare a instinctelor. Toate astea se întâmplă în jurul vârstei de două luni. Până la completarea schemei de vaccinare, se fac exerciții foarte importante pentru dezvoltarea lor fizică și psihică: dezvoltarea instinctului de vânătoare, obișnuirea cu mediul și cu persoane, cu zgomote, lesa și zgarda. Toate acestea duc la un câine echilibrat și pregătit să înceapă pregătirea de specializare”, explică agentul principal Cristina Dulgheru, de la Catedra de Dresaj și Pregătire Practică.

Este o perioadă delicată, în care se pun bazele relației de încredere între om și animal. Fiecare miros, fiecare comandă, fiecare joacă are rolul ei în formarea unui viitor câine de serviciu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Întâlnirea echipei

După această etapă, vine momentul crucial al întâlnirii cu cel care îi va deveni partener pe teren. „După evaluarea din maternitate, făcută de colegii noștri de la Catedra de Dresaj și Biroul Misiuni, cățeii sunt coborâți în sectorul predresaj, până când vor fi preluați de colegii noștri din teritoriu. Aici sunt pregătiți, după care urmează un curs de predresaj, cu o durată de nouă zile, cu conductorii, adică cei care îi iau în primire. În aceste zile, câinii și noii stăpâni formează o relație, o conexiune pentru a începe dresajul de bază”, explică ofițerul Daniel Nuțu, de la Biroul Misiuni.

De multe ori, acea conexiune se formează încă din prima clipă. Agentul Aurel Dumitrache, de la IJP Sibiu – Grupa Canină, își amintește începutul legăturii cu partenerul său, Rai:
„Prima interacțiune a fost superfrumoasă. Din prima a venit la mine, am simțit o conexiune și sper să avem în viitor rezultate foarte bune. Câinele are numele Rai. Este un ciobănesc german, cuminte, ascultător. Va fi pregătit pentru prelucrare urme și cu siguranță o să ne înțelegem foarte bine”.

Primii pași în misiune

Pentru mulți dintre conductorii veniți la Sibiu, experiența de lucru cu un câine tânăr înseamnă mai mult decât un simplu stagiu de pregătire. „E prima dată când lucrez cu un tineret canin. Este un pui foarte receptiv și frumos, iar în aceste două săptămâni am creat un atașament, ne-am conectat, are dorință de muncă și chiar un potențial. Pasiunea pentru canini este din tată în fiu. Acasă am avut câini, iar acum nu mai este vorba de un serviciu, ci de vocație”, povestește sergentul major Ciuclea, de la Brigada Specială de Intervenții a Jandarmeriei „Vlad Țepeș” București.

Momentul în care devin profesioniști

După cursurile de predresaj și perioada de acomodare, câinii și conductorii lor ajung la specializare, acolo unde se pregătesc pentru o misiune reală: patrulare și intervenție, prelucrare urme, detectare de stupefiante, explozibili sau tutun, căutare și salvare ori descoperire de cadavre umane. „Cursurile de specializare au o durată de 16 săptămâni. În predresaj câinii sunt pregătiți și apoi evaluați ca să se stabilească o categorie de serviciu pentru care se încadrează. Apoi vin colegii noștri din teritoriu de la Poliție, Jandarmerie și Poliția de Frontieră”, explică ofițerul Daniel Nuțu.

Agentul Andrei Tonca, de la Poliția de Frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Sibiu, se află deja la cursul de specializare pentru depistarea stupefiantelor. „Mă aflu la cursul de specializare cu Sașa. Având în vedere pregătirea de trei luni, activitatea este una intensă. Prima interacțiune cu câinele, atunci când l-am preluat, a fost una interactivă și foarte distractivă, având în vedere că era un pui. Am creat un atașament, iar acum, în aceste trei luni, ne-am apropiat mult mai mult. Zilnic, petrecem timp împreună la antrenamente, la căutări și apoi la joacă. Tot timpul suntem împreună, iar conexiunea este foarte puternică”.

Despre Centrul Chinologic Sibiu

Este una dintre cele mai importante unități de pregătire a câinilor de serviciu din România. Aparține Poliției Române și are o tradiție îndelungată în dresajul și formarea echipelor formate din polițiști și câini specializați. Aici se antrenează câini pentru diverse misiuni – depistarea drogurilor, explozibililor, persoanelor dispărute, patrulare și intervenție.

Pe lângă activitatea practică, centrul contribuie și la cercetarea și îmbunătățirea metodelor de dresaj și la selecția și reproducerea exemplarelor canine de serviciu. De-a lungul timpului, a devenit un reper național și internațional în domeniul dresajului utilitar și colaborează cu instituții similare din alte țări.

Autor - Paul NEAGU
11 noiembrie 2025 la 13:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 5 zile
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 1 săptămână
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 săptămâni
La „Cracii Doamnei”, cea mai mare trecere o au piticii
Cunoscută sub denumirea de „Cracii Doamnei”, intersecția DN1 cu DN7C, din apropierea localității Cârțișoara, adăpostește o vastă expoziție...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 lună
RÂU SADULUI: Locul unde se face cea mai bună brânză de burduf. Secretul ciobanilor şi viaţa la munte
Brânza de burduf din Râu Sadului este considerată cea mai bună din România, datorită calității aparte a gustului,...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 lună
Independența, Balanța, Libertatea, 13 Decembrie: publicitate în comunism | Cum și unde își făceau reclamă marile fabrici ale Sibiului
Întreprinderile renumite ale Sibiului dinainte de 1989 erau  preocupate de marketing, chiar dacă acesta  servea unor scopuri diferite celor de...
Actualitate
6 min de citit
acum 1 lună
Securitatea și Teatrul din Sibiu: istorii din spatele cortinei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
acum 1 lună
Salvat de la distrugere: Ambulanța pentru Monumente reconstruiește singurul pod acoperit din lemn din judeţ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 luni
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 luni
Restaurarea Turnului Sfatului a ajuns la 15%. Constructorul: „Cimentul folosit în trecut transforma cărămizile în nisip”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 luni
Pâinea noastră cea de toate zilele: „Cuptorul de Aur”, brutăria cu rețete de la 1890
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 luni
Doi restauratori sibieni au salvat mobilierul celei mai spectaculoase ambasade a României. Cum au restaurat în doar 10 zile zeci de piese vechi de 300 de ani, la Paris
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 luni
Între lege și folclor. Iulia Banciu, polițistă în timpul săptămânii, artistă în weekend
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.