Să nu încurcăm cuptorul cu frigiderul

Orice om poate face diferența între un cuptor și un frigider : primul coace, al doilea răcește, nu e nimic complicat. Dacă în popor, lunii iulie i s-a spus „luna lui Cuptor”, denumirea a apărut, fără îndoială, din cauza temperaturilor mari din perioada respectivă. Să ciocănim puțin la ușa memoriei și să o rugăm să resusciteze amintirile din vremurile copilăriei. În zilele toride de vară transpirai abundent fără să faci mare lucru, iar uneori asfaltul se înmuia, păstrând urmele anvelopelor mașinilor, mult mai puține decât acum. Da, poate că nu făceam diferența dintre cuptorul de afară și temperaturile din interior, pentru că nu existau sau nu erau atât de răspândite aparatele de aer condiționat. Eu unul îmi amintesc de verile în care după 5 minute de stat afară simțeai că îți iau foc mâinile, picioarele și creștetul. Nu se inventaseră pe atunci codurile galbene, roșii sau portocalii, care să ne anunțe că în luna lui Cuptor nu trebuie să ne îmbrăcăm cu pufoaică și să ne încălțăm cu cizme întrucât – ce să vezi? – e cald. Omul de azi pare mult mai fragil, mai puțin obișnuit cu natura, cu fenomenele climatice normale. Am dat acest exemplu de mai multe ori: în urmă cu sute de milioane de ani, schimbările climatice au înlocuit zonele muntoase cu oceane și invers, fără să fi contribuit la acele fenomene motoarele Diesel. Știrile despre temperaturi de 35-40 de grade (care erau întâlnite și acum câteva decenii) sunt o sursă inepuizabilă pentru știriștii ce anunță apocalipsa climatică. „Încălzirea globală ne va distruge” spun progresiștii care au impresia că vor salva planeta dacă nu mai beau apă din PET-uri, ci din căușul palmei. Dacă ne amintim de temperaturile de 14-15 grade, de frigul și ploile abundente ale unei luni de vară, altădată fierbinte, despre ce ar trebui să vorbim? Firește, despre răcirea globală, nu? Oamenilor li se făcea rău și unii mureau (apropo, expresia „mor de cald nu a fost recent inventată”) din cauza temperaturilor ridicate și în trecut, doar că nu existau atâtea canale de comunicare înțesate de bocitoare și babahule ce anunță nenorociri fierbinți. Într-adevăr, sunt veri în care temperaturile cresc în comparație cu alți ani, dar fenomenul e foarte vechi și ciclic, așa că am putea renunța la îngrozirile televizate. În iunie, tânjeam după căldură, afurisind frigul și ploile, azi înjurăm de mama focului canicula. Cine să ne mai înțeleagă? Să nu uităm totuși că nu trăim în Tenerife sau în Madeira, unde temperatura e constantă pe tot parcursul anului. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
16 iulie 2023 la 10:07
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 16 ore
Benzinăriile și firmele de pompe funebre. Ești „tuns” și viu, și mort
Din ianuarie trăim cu sabia majorărilor de preț și dări deasupra capului. La început amenințările au fost timide,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit