Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți, soții și copii în cazul deținătorilor de funcții publice. Cu alte cuvinte, nu e treaba norodului câți bani îi trece în cont dom’ director, dom’ ministru, soției, câte căscioare ori mașinuțe îi pune pe nume copilașului. CCR le-a dat transparenței și democrației un ciomag în moalele capului, făcând ceea ce e destul de greu de imaginat azi și în statele din lumea a treia. Nenumărate anchete au pornit de la declarațiile de avere, iar unii dintre mahării plini de tupeu mai aveau, totuși, o jenă când se puneau pe jefuit, gândindu-se că roadele tunurilor trebuie trecute în anuala dare de seamă. Ei bine, CCR a reușit să le ofere tuturor celor vizați un preș sub care își vor putea ascunde foloasele cuvenite și necuvenite.

Cei cu memoria tonifiată își amintesc cum, în 2017, societatea civilă dădea năvală în stradă la un ceas după zămislirea Ordonanței 13, o inițiativă mult mai puțin gravă decât decizia privind punerea averilor la secret. Unde sunt acum vajnicii tineri frumoși și liberi care au jurat să decapiteze corupția, chiar cu prețul vieții (vieții din jocul de strategie, nu vă gândiți la vreun sacrificiu suprem). Unii au mârâit formal, oarecum din obligație, pe rețelele de socializare față de crunta decizie, dar străzile și piețele nu s-au umplut, nici pe departe, ca în 2017. Ceea ce ne reconfrimă caracterul „spontan” al acelor mișcări.

Cum se face că în fața unui asemenea asalt asupra luptei împotriva corupției, marii rezistenți și haștagiști ai neamului stau cu mâinile în sân? Căci despre un asalt fără precedent vorbim, nu despre vreo ticăloșie pusă la cale în subteran, dată în vileag „pe surse”. Așa cum spuneam și acum câteva zile, nu se schimbă nimic în peisajul politico-civic românesc. Nu se schimbă nimic în bine, căci în rău, după cum putem vedea, da. Nu s-a întâmplat așa ceva în timpul niciunei guvernări, oricât de odioasă ar fi fost, în timpul niciunui președinte, oricât de nedemocratic s-ar fi spus că e.

Această lovitură vine taman în zorii unui regim în care foarte mulți români și-au pus speranțele, într-un moment în care se credea că lucrurile încep să se cearnă, să se ducă înspre normalitate. Și, când colo, iată cizma plină de noroi pusă pe grumazul democrației, ca în filmele cu acțiune petrecută în anii 50. Nimic nu e imposibil, nimic nu ne mai poate mira.