Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că cel mai mare coşmar pentru “antreprenori” şi companii din astea de fiţă este să angajeze oameni de o anumită vârstă matură (ca să nu zic “bătrâni”, că nu e vorba doar de ei aici). Preferă tineretul, din motive habar nu am de ce că ele sunt uneori chiar anti-economice.

Statul român, în iubirea lui faţă de sine însuşi, a tot mărit (şi va mai mări), vârsta de pensionare. Socoteala e simplă. Lucrezi – ţi se trag bani pentru stat. Nu mai lucrezi, statul trebuie să îţi dea o parte înapoi, sub formă de pensie. Iar statul e zgârcit cu banii pentru contribuabili şi generos cu banii pentru el şi bugetarii lui. Pe care îi pensionează, pe cei mai şmecheri, la vârste la care alţii nici nu pot visa la data aia de bye-bye job.

Deci tu, nefericitule de contribuabil care eşti, până la vârsta aia frumoasă la care stai pe bancă, te uiţi după femei dar nu mai ştii de ce, trebuie să bagi mare. Să prestezi. Să lucrezi. Unde? Unde te mai primeşte. Unde te mai primeşte? Păi unde te mai primeşte? Şi mai ales, DE CE nu te mai primeşte?

E paradoxal cu angajatorii ăştia de top ai noii ere. Preferă să lucreze cu unii care îl cheamă pe IT-ist că nu mai e hârtie în imprimantă ori că le-a ieşit accidental unitatea din priză decât pe unii mai avansaţi aşa, care-şi pot depana singuri scula de la lucru. Preferă “o echipă tânără şi dinamică” mediocră profesional dar cu aspect fizic plăcut (fetelor!) pentru pozele de grup cu angajaţi în extaz, decât o echipă mai colorată ca vârstă, dar mult mai eficientă şi mai bine pregătită. Preferă pe unii care după un an îşi bagă mâna-n fund şi pleacă, decât pe unii care abia aşteaptă să găsească un loc stabil şi să presteze.

Da, cu ăştia mai în etate pot fi probleme. Nu le place să fie luaţi de proşti. Nu halesc lozinci corporatiste. Cunosc meserie ca rezultat al experienţei practice nu a unor cursuri aiuristice bune doar pt băgat la CV. Nu le au cu ideea aia de echipă în care tu să faci şi treaba habarniştilor băgaţi pe gât de conducere. Şi li se rupe efectiv de cretineala aia numită “team building” că ei au şi cu cine bea şi cu cine să se reproducă, nu trebuie să o facă în numele companiei şi sub supravegherea şefului de departament. Îşi cunosc drepturile şi culea, cunosc legislaţia muncii. Deci mult mai greu cu ei.

Aşa, pentru cultura juridică a angajatorilor, chestia se numeşte, în termeni de specialitate, “ageism”. Adică discriminare pe considerente de vârstă. Care există, se practică grupa mare şi este tolerată într-o veselie. Şi chiar dacă nu ţi-o spun în faţă, au ei metodele lor specifice ca să-ţi arate că tu gata, nu mai eşti dorit, hai marş la casierie la sueprmarket, la măturat scări de bloc, în fabrică la aprovizionat operatorii maşinilor cu comandă numerică sau la păzit intrări şi ieşiri.

Poţi trimite un CV şi să fie tratat ca şi când nu ar fi fost primit. Poţi să mergi la un interviu şi să facă HR-istul o meclă luuungă de “cine e moşul ăsta/baba asta ce bă, vrea la noi?” şi să vezi astfel căt e ceasul. Ţi se oferă un salariu mic ca să il refuzi tu, ca să nu te refuze ei. Sau “o să vă contactăm noi” ad calendas graecas. Sau “doar cei selectaţi vor fi contactaţi, iar tu evident nu.

Paradoxal, discriminările astea făţişe le fac de regulă taman cei care prin gazetusculele acelea de biznis şi articole despre antreprenoriat din presa generală se plâng că noii angajaţi nu au pregătirea necesară, că e greu să găseşti eprsonal pregătit, că a scăzut calitatea profesională, că hâr că mâr, căd e fapt aş vrea şi eu o pisi pe post de assistent manager care nu face doar cafele, ci şi frumos la domnu, adică nu tu tanti, chiar dacă baţi la 100 de semne pe minut şi ştii chiar să scrii corect româneşte un document oficial.

Ei e clar acum? Vreun ONG pentru contra ageismului? Cu rezultate concrete? Nu am auzit şi aproape că nici nu mă interesează.