Salvamont Sibiu, pregătiri intense în Cheile Turzii pentru salvări din pereți înalți

În perioada 10–12 iunie, Serviciul Public Salvamont Sibiu a participat la Stagiul Național de salvare din pereți înalți, desfășurat la Cheile Turzii. Evenimentul a reunit echipe din întreaga țară și a avut ca obiectiv perfecționarea tehnicilor specifice de salvare în teren abrupt și stâncos.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Salvamontiștii sibieni au fost prezenți la acest stagiu cu o echipă formată dintr-un instructor, patru salvatori montani și un voluntar. Timp de trei zile, aceștia au desfășurat exerciții complexe în trei dintre cele mai reprezentative zone ale Cheilor Turzii.

Potrivit paginii de socializare Salvamont Sibiu, prima zi a debutat cu un exercițiu demonstrativ în Peștera Ungurească, o zonă cunoscută pentru dificultățile tehnice pe care le pune în cazul unor intervenții reale. A doua zi, echipa sibiană a efectuat trei lungimi de cățărat cu două echipe, urmate de două lansări pe verticală în traseul Csipkes, punând în aplicare proceduri de salvare în condiții reale. Ultima zi a fost dedicată urcării pe via ferrata și coborârii pe linia de salvare din peretele uriaș, o rută tehnică amenajată special pentru a permite accesul rapid în cazuri de urgență. Au fost executate cinci rapeluri de aproximativ 50 de metri fiecare, cu tot echipamentul specific salvării, punând accent pe exersarea manevrelor de coardă esențiale pentru intervențiile în pereți înalți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
17 iunie 2025 la 15:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
(Actualizare) Accident grav în zona Veștem. Un minor de 2 ani a fost transportat la spital
Actualizare În urmă cu putin timp, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
Polițiștii sibieni i-au „școlit” pe livratorii străini din oraș
În această săptămână, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, reprezentanți ai Coaliției pentru Economia Digitală și un traducător...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 10 ore
O femeie din Laslea, agresată de vecina sa. S-a lăsat cu ordin de protecție pentru cinci zile
 În această săptămână polițișii sibieni au reținut doi bărbați și au emis ordin de protecție pentru o femeie....
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Un sibian în vârstă de 62 de ani este dispărut de două zile. Poliția îl caută
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 62 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Basmele și muzica clasică, în centrul atenției la Muzeul ASTRA în cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure
Cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure a adus joi după-amiază, în zona Etno a Muzeului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Blocul Alimentar al Spitalului Județean Sibiu, complet modernizat
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, alături de echipa managerială a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (SCUJS)...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Pacienții din ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie pot evalua digital calitatea serviciilor oferite
Un sistem electronic de feedback al pacienților a fost amplasat în holul de intrare al ambulatoriului de specialitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Video/ Unul dintre cei trei pui de urs orfani a fost găsit de autorități
Unul dintre cei trei pui de urs rămași orfani în urma incidentului tragic din 3 iulie, petrecut în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Cartierul Gușterița va avea o grădiniță nouă
Pe lângă creșa și grădinița aflate în construcție în Piața Cluj, Primăria Sibiu demarează un nou proiect pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Detalii mai puțin știute despre Sibiu prezentate într-un tur autoghidat
Sibienii și turiștii sunt invitați să redescopere orașul printr-un tur autoghidat inedit, intitulat „Treasure hunt in Sibiu”. Traseul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 14 ore
Raluca Turcan pleacă în Japonia la un eveniment cultural. Cât o costă vizita plătită din propriul buzunar?
Premierul Ilie Bolojan a anunțat recent un set de măsuri ferme privind reducerea cheltuielilor guvernamentale, într-un efort declarat...
Actualitate
4 min de citit