Să luăm laptele de la gura bebelușilor, ca să plătim mierea nababilor

Jurnaliștii sunt, cu siguranță, singurii care au de câștigat de pe urma drobului de măsuri de austeritate, rostogolit de guvernanți. Pentru că e greu să ții pasul cu rafala de aberații, în fiecare zi se ițește câte un subiect încropit din câte o măsură contraproductivă. Pentru gazetari, contextul e mană cerească deoarece reușesc să își umple paginile și spațiile de emisie cu materiale abordate din diverse unghiuri. Ultima nedreptate socială reclamată cu surle și trâmbițe este cea legată de intenția de diminuare a indemnizației pentru creșterea copilului. Pe semne cineva a simțit că și aici e rost de tăiat, a scos maceta fiscală și s-a pus pe treabă. Care sunt efectele pe termen mediu și lung, nici nu mai contează; important e că niște habarniști care știu doar să dărâme vor mai aduna doi lei la bugetul statului. Tâmpenia asta ne amintește de acea măsură pripită a precedentului Executiv, prin care toți cei aflați în concediu medical erau obligați să achite contribuțiile la sistemul asigurărilor de sănătate. Cu alte cuvinte, pentru niște șmecheri erau sancționați și cei cu suferințe reale. Mă rog, aberația s-a mai îndulcit, dar am avut încă o mostră de acțiune nesăbuită pusă în operă fără un calcul prealabil. La fel se va întâmpla și dacă va fi atacată indemnizația pentru creșterea copilului, pentru că, din nou, se propun măsuri fără a fi cântărite corect avantajele și dezavantajele. Și ne mai plângem de scăderea natalității. Cred că episodul tragic în care o ursoaică a fost ucisă fără ca înainte de asta cineva să se întrebe ce se va întâmpla cu cei trei pui este grăitor atunci când vine vorba despre acțiunile iraționale ale unora dintre reprezentanții statului. Nețărmuritul cinism și fatala neștiință iau și de la gura pruncilor laptele, turnând peste grijile zilnice ale părinților încă o fiertură de neliniște. Reiau o întrebare lansată recent: oare va apărea, printre atâtea măsuri tăioase, măcar o inițiativă menită să construiască ceva, să relaxeze fiscalitatea pentru puțină detensionare socială? Mi-e teamă că nu. Zi de zi ai sentimentul că populația e în război cu cei ce o conduc, că e vânată pentru a fi jupuită, pentru a i se lua ultimul galben din pungă, nu care cumva să încerce senzațiile unui trai decent. Căci el, traiul decent, e privit ca un lux, un etalon al huzurului.