Să fi întrebat o coafeză

Să fi întrebat o coafeză

Am auzit, în ultima lună, tot felul de sfătoși, simbriași ai statului sau cadre de nădejde ale partidelor aflate la guvernare, explicându-ne cât de eficiente sunt măsurile fiscale intrate în vigoare la 1 august. În traducere liberă, băieții ne spuneau ce bănet va colecta statul român de pe urma creșterii accizei la alcool, tutun și a impozitării contractelor de muncă de 2 sau 4 ore, la nivelul celor de 8 ore. O spuneau cu o aroganță geneatoare de nervozități greu de controlat la nivelul receptorului și mai mai că ar fi trebuit să ne bucurăm de scumpirea berii, țigărilor și a dărilor decartate la bugetul național. Nu trebuie să fii vreun economist iscusit ca să îți dai seama că oamenii băteau câmpii lăudând măsurile despre care cei din mediul de afaceri și cetățenii de rând au spus, la unison, că sunt contraproductive și nepotrivite în contextul actual. Fără pretenții de specialistă cu pedigree într-ale economiei, o coafeză care lucra într-un salon, a explicat în cadrul unei emisiuni difuzate de postul național de radio, pe înțelesul tuturor (până și al guvernanților), care vor fi consecințele impozitării totale a contractelor cu timp de lucru parțial. O angajată care lucra 2 sau 4 ore într-un astfel de salon prestând servicii de coafură, manichiură sau pedichiură, plătea un impozit aferent. Pentru serviciile prestate elibera bon fiscal, ceea ce însemna, automat, bani plătiți la bugetul statului sub formă de impozit. Acum, după cum ne-a explicat doamna care lucrează în branșă, multe dintre colegele ei preferă să lucreze acasă ori la domiciliul clientului -ați ghicit- fără a elibera bon fiscal, deci fără a dirija către teșchereaua statului nici măcar bruma aceea de impozit. Vor spune unii că, de fapt, mulți dintre cei ce aveau contracte cu 2 sau 4 ore, lucrau 8 ore. Or fi și astfel de cazuri, dar foarte mulți dintre deținătorii contractelor part-time își completau venitul de bază cu acele prestații. Oricum ar fi fost, e mai inteligent să colectezi la buget sume din contracte mai mici, decât să determini suspendarea acestora și îngroșarea rândurilor celor ce lucrează la negru. Între a câștiga 5 lei și a-ți propune să încasezi 10, dar acest lucru să nu se realizeze, e preferabilă prima variantă, dar asta ar însemna ca indivizii care-și fac de cap cu legislația să gândească lucrurile în afara logicii avarului ce apelează la practici de jăpcar. În rest, dacă românul cu nivel de trai mediu e lovit în țigară, halba de bere și contractul de muncă prin care își rotunjea veniturile, pe cei mai avuți, mai descurcăreți, care-și închiriază o plajă pentru petrecerea de ziua lor, nu-i deranjează nimeni cu vreo măsură legislativă care să le tulbure înavuțirea. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
29 august 2022 la 13:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.