Foto: Răzvan NEGRU
Nu cred că trece săptămâna ca să nu aflu sau să citesc o stupiditate despre Sibiu, locurile lui şi istoria lui. Ok, dacă le-aş afla, aşa, la o bere în Budi, în staţie la 17 sau la o tacla cu pieţarii din Rahova aş fi zis că las-o, asta e, nu toţi oamenii sunt obligaţi să fie citiţi la nivel superior, să aibă doctorate în medievistică ori istorie recentă şi articole pe Academia, pentru ca să ştie exact cum e cu istoria oraşului.
Dar atunci când văd sau citesc aiureli pe pagini web şi postări cu sute de reacţii pozitive şi mii de vizualizări, deja mă cuprinde o revoltă mai ceva decât atunci când văd imagini de arhivă cu bucureştenii care mulţumeau minerilor pe 15 iunie 1990.
Da, aiurelile despre Sibiu se „vând” bine ba uneori aduc şi monetizare. La fel, ele prind la fix turiştilor care vin la Sibiu doar ca să vină la Sibiu. Ştiu că ele sunt un cârlig în zona HoReCa pentru a aduce clienţi, ca să se laude şi amărâtul ăla când ajunge acasă că a mâncat unde a mâncat Mihai Viteazu, ori că şi-a băut vinul fiert fix unde Brukenthal îi spânzura pe români doar aşa, de entertainment propriu.
Veţi spune că-s chestii minore, că nu am de lucru, că ia mai lasă-i în treaba lor, că degeaba te consumi şi că oricum e degeaba. Ştiu asta, dar dacă tac, sunt complice. Pentru că legendele astea stupid-urbane sunt ca igrasia. Profită de orice crăpătură orice gaură ca să se întindă, până când adevărul dispare.
Aflu astfel dintr-un podcast că întemeietorul Sibiului, legendarul Hermann, era un nobil german care trăia în Flandra şi care era de fapt cizmar. Deci un nobil care repara papuci şi cizme. Fix pe ducele păpucar l-a găsit regele maghiar Geza al II-lea să conducă migraţia germanicilor spre Transilvania. Iar Hermann, un foarte şmecher, l-a fraierit pe rege cu faza cu pielea de bivol tăiată fâşii, de parcă aşa se aranjau colonizările atunci iar regele ar fi fost în aberanta situaţie de a trimite colonişti fără a dori să le dea pământ acolo. Mai aflu apoi că localitatea aia mică, Cibinium-Hermannsdorf a fost fortificată şi era cea mai tare cetate din Sud-Estul Europei, iar Hermann, ca nobil păpucar, locuia în Piaţa Huet care era TOATĂ a lui.
Asta e una. Dar cea mai perpetuată aberaţie istorică am recitit-o alaltăieri, într-o postare pe pagina „Sibiu-Atracţii turistice”. Cică „Cel mai vechi restaurant din România se găseşte la Restaurant Butoiul de Aur din Sibiu” şi e trecut anul 1542.
Trecem peste limbajul de moartea gramaticii din care înţelegi că un restaurant se află undeva într-un restaurant. Chiar înţeleg dorinţa de a îţi face reclamă cu chestii istorice care aduc lume. Numai că scuze, toată povestea este o făcătură cel puţin comică. O dată, că nu existau nicăieri în lume restaurante la 1542, atâta vreme cât ele apar cam cu 200 de ani DUPĂ. Apoi, că „Butoiul de Aur”, ca restaurant, este vechi doar de pe la 1967, ca vinărie de pe la 1939 chiar dacă, un timp, pe la 1885, a funcţionat o cârciumă (a lui Wumbauer). Deci eroare, puteţi căuta altceva mai plauzibil.
Aici mai adăugăm colecţia de tembelisme despre Podul Minciunilor, de la nevinovata zguduire a sa atunci când spui o minciună pe el la toate persoanele care, de pe la mijlocul secolului al XIX-lea încoace, au fost aruncate peste balustradă din motive de genul miresele care se dovedeau a nu fi fete mari (ci mici?) în noaptea nunţii sau negustorii care te făceau la cântar. Înţeleg că promovezi oraşul dar să faci mişto de Sibiu, ca strategie de promovare turistică, e cam prea mult. Sibiul e plin de istoriia devărate care sunt şi interesante şi mai ales reale. E greu să le găsiţi?
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Ne-au tembelizat complet! Am vine sa zic: Opriti lumea! Vreau sa cobor!