Rușinările unor nerușinați

Rușinările unor nerușinați

Poate mai mult decât altele, luna decembrie are o încărcătură aparte. Mai bine zis, ar trebui să aibă. E, ciclic, capăt de drum, conține sărbători încărcate de simboluri puternice și înseamnă, totodată, trecerea românului de la statutul de „tovarăș” la cel de „domn” (cu domnia e ceva mai greu, dar asta e altă poveste). Decembrie vine cu asalturi devastatoare de produse oribile, emanațiile unor filistini, de la așa-zise „cântece de Crăciun”, la texte inepte despre „magia Căciunului”, de la „crăciunițe” (găselniță grotească), la campanii ipocrite, așa-zis umanitare (în realitate niște strategii comerciale feroce), de la asedierea magazinelor, la o maladivă agitație încrâncenată, de la petreceri cu fătuci sumar îmbrăcate, dar cu creștetul acoperit de căciulițe roșii, la „colindători” acompaniați de boxe portabile ce deversează producții de un prost gust dătător de greață. Obișnuiesc să mă agăț toată luna de colindele interpretate de Tudor Gheorghe, Ștefan Hrușcă și alți artiști, desueți în viziunea ienicerilor moderni dispuși să vâre sulița în tot ceea ce nu pricep ori nu e la modă. Apropo, are Adrian Păunescu niște versuri cântate de Mircea Vintilă, Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis sau Tatiana Stepa, de te ung pe suflet. Știu, pentru floarea post-modernității, devoratoare de șaorma cu de toate și licori cu bule, e rușinos să spui că-ți place Adrian Păunescu. Mie nu mi-e rușine, și, exceptând compromisurile cu iz politic, cred că Adrian Păunescu e unul dintre poeții care merită să rămână în istoria literaturii (mă rog, nu a scris poezii de inspirație ”politically correct”, dar asta e, nimeni nu-i perfect). Din colindele interpretate de Tudor Gheorghe răzbat, într-o lume bizară, gerul crud, blândețea, adâncimile simple ale spiritului semeț, căldura venită din vatră, fiorii neprogramați. Nu ne mai plac gerul, căldura vetrelor, vorbele vechi, simțim nevoia să împopoțonăm totul, de la comportamente, la gândire, de la vestimentație, la mediul înconjurător. Am transformat tradițiile într-o marfă vandabilă adaptată vremelniciei vremurilor. E „fun” să îți petreci Sărbătorile în Maramureș sau Mărginimea Sibiului, după ce ai biruit cozile interminabile de pe DN1, să privești tradițiile ca pe o curiozitate, o raritate, nu ca pe o parte din ființa ta. Ne zdrobim să fim complicați, fugim de simplitate ca necuratul de tămâie, ne e rușine dacă lăcrimăm firesc, ne ascundem după paravane cu mare trecere la un public sărac la minte și la spirit, ce se exprimă onomatopeic. Pentru mult prea mulți dintre noi decembrie e o lună a deghizărilor otrăvite și otrăvitoare, un prilej al defilărilor ipocrite și zgomotoase, al dezicerilor și lepădării de trecut. E orice, mai puțin îmblânzire și încălzire sufletească.       

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
09 decembrie 2023 la 12:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.