Praf în ochi, la 50 de bani porția

Praf în ochi, la 50 de bani porția

Chiar dacă valoarea declarată e de cincizeci de bani, măsura găsită de Guvern în problema scumpirii carburanților rămâne tot una de… doi bani. După ce mintea laborioasă a celor ce jupânesc pe la Palatul Victoria s-a pus de-a curmezișul și de-a latul logicii, am fost anunțați că, timp de trei luni, statul va suporta 50 de bani la fiecare litru de carburant pe care îl cumpără românii, o măsură pentru care ar trebui, probabil, să mulțumim din inimă partidului, să executăm plecăciuni, să ne uităm la ei ca la icoane. Dar nu facem nimic din toate astea pentru că, fără a fi clarvăzători într-ale economiei, înțelegem că ideea asta năstrușnică nu va aduce mari beneficii nici cetățeanului de rând, nici transportatorilor, nici statului, ci doar benzinarilor. 50 de bani e o nimica toată și dacă își pun mintea, bișnițarii de benzină și motorină scumpesc marfa vândută la pompă cu suma asta în nici două săptămâni. S-a întâmplat, nu ar fi pentru prima oară când prețurile la pompă cresc cu o repeziciune demnă de evoluția voinicului din poveste. Dacă azi plătim 9,4 lei pentru un litru de motorină, iar peste două săptămâni ajunge la 10 lei, vom achita, în acel moment 9,5 lei, după ce au fost scăzuți cei 50 de bani. Adică, vom fi în aceeași situație exasperantă în care ne aflăm de ceva vreme. Desigur, dacă vrei să cauți cu lanterna explicațiile optimiste din bezna magaziei cu soluții, ai putea spune că 9,5 lei înseamnă mai puțin decât 10 lei. Aritmetic așa este, doar că tu, trăitor în România, nu simți nicio îmbunătățire a existenței tale cotidiene. Carburanții vor continua să se scumpească, la fel alimentele, hainele, materialele de construcții ș.a.m.d. A veni după săptămâni de bătut toba pe tema scumpirii carburanților cu un fâs precum cei 50 de bani plătiți timp de trei luni pentru fiecare litru de carburant vârât de român în rezervor e aproape nimic. Au orbecăit guvernanții prin rafturile cu presupuse rezolvări, și-au mai aruncat niște săgeți înmuiate în otravă politicianistă, iar la final, ne-au azvârlit în ochi o mână de praf cu valoare fixă de 50 de bani. Nici curcile nu mai pot râde la astfel de glume proaste. Știu, știu, vor întreba unii dacă era mai bine să nu se facă nimic. Nu, dar ar fi fost mai bine, într-adevăr, să se fi făcut ceva. Adică altceva decât o cârpeală de ochii lumii, care nu rezolvă problema și, pe deasupra, mai și insultă inteligența celor care nu cred în pomeni de sezon. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
25 iunie 2022 la 20:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.