Poți să tot vrei, dacă ai pus pe mână clei

Mi-a plăcut remarca unui realizator tv care vorbea despre faptul că România are mereu mâna la chipiu. Plastica definiție ar merita o completare: țara noastră are mâna lipită de chipiu cu acel clei al servilismului. Discuțiile purtate pe marginea cerealelor neconforme importate din Ucraina au crescut și descrescut în intensitate. La început, ai noștri oficiali se uitau în altă parte, după care au prins să mai îngaime câte ceva despre obligația de a proteja agricultura autohtonă. Poate că exemplul de intransigență al unor state europene precum Polonia sau Bulgaria i-a determinat și pe ai noștri să ia o dușcă de îndrăzneală și să deschidă gura. Acum, nu vă închipuiți că au rupt lanțul, că i-a năpădit independența, dar mormăitul de nemulțumire tot e mai mult decât plecăciunea slugarnică. Cum era de așteptat, unii dintre politicienii europeni vopsiți în culorile așa-zisei corectitudini politice s-au dezlănțuit împotriva țărilor care au îndrăznit să cârâie față de importurile de cereale din Ucraina sau chiar a tranzitării acestora prin respectivele state. Ei bine, din acest punct ajungem, de fapt, pe marele bulevard al ipocriziei, acolo unde interesele meschine au dughene pe rafturile cărora sunt expuse o droaie de teme false. Purtătorii unor interese politice meschine sunt indiferenți la problemele pe care importurile de cereale din Ucraina le-ar putea genera la nivelul economiilor și agriculturii unor state europene. Acestea din urmă trebuie să își protejeze interesele fără a face plecăciuni și a urma, pe nemestecate, indicațiile unora dintre politicienii din buricul administrativ al Europei. A-ți feri economia și agricultura de problemele pe care le pot genera importurile de cereale neconforme din Ucraina nu înseamnă să fii un adversar al statului invadat de ruși. România a ajutat, Slavă Domnului, țara vecină și nu știm dacă în cazul unei situații inverse lucrurile s-ar fi întâmplat la fel. Ajutăm cu bani, cu produse, cu sprijin medical, psihologic, dar nu înseamnă că trebuie să aruncăm în aer tot ceea ce se străduiesc -de exemplu- fermierii noștri să construiască, cu greu, în România. Dincolo de ceea ce se întâmplă în Ucraina, statul român trebuie să gestioneze aproape 20 de milioane de locuitori, iar directivele unor politicieni cinici ce glăsuiesc din confortul Bruxelles-ului nu țin loc de rezolvări. După cum spuneam și cu alte ocazii, poziția geografică a României putea fi valorificată în contextul războiului din Ucraina, ai noștri ar fi putut cere și obține o sumedenie de lucruri, însă au ratat magistral oportunitatea. Știu, sună machiavelic, dar nici politica mondială nu-i manual de moralitate. Dacă mâna aceea ținută la chipiu ar fi folosită în scopuri pragmatice, poate că ne-ar fi un pic mai bine, dar se pare că nu doar cleiul e de vină, ci și înțepenirea ei în această poziție.