Plăcuțele suedeze, o ”stare de spirit” trimisă la reciclare

Pe vremea când plăcuța suedeză și sintagme precum ”ciuma roșie” sau ”holera galbenă” reprezentau arsenalul de luptă politică dusă în spațiul public, am simțit că se coborâse ștacheta cu mult sub nivelul anilor ’90, când românii încălecau pe libertatea de exprimare, dându-i cu călcâiele în burtă. După mai bine de un sfert de veac de originală democrație, am aflat de la niște fini intelectuali că ceea ce scria pe plăcuța suedeză devenită celebră, era, de fapt, o stare de spirit. Alergici la autentica democrație, cei ce se prind în cafteala politică au sentimentul că sunt deținătorii adevărului absolut pe care trebuie să-l promoveze cu orice chip, inclusiv înjurând, exprimându-se ca pe maidan. E tragi-comic modul cameleonic în care politicienii și ultrașii din jurul lor învelesc în explicații, pe cât de penibile pe atât de stufoase, niște mârlănii clare, demne de ghiolbanii ce împrăștie mirosul înțepător de transpirație pe la perieria sordidă a talciocului. Recent, a fost promulgată legea care pedepsește incitarea la ură pe diferite criterii, inclusiv cel al apartenenței politice.  "Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă": așa sună textul legii care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva o fi un atentat la exprimarea liberă, iar pe cei de la USR să o conteste la CCR. Atunci când le convine, partizanii politici pun semnul egal între libertatea de exprimare și calomnii, injurii, defăimare, incitare la ură. Cum bunul simț e o chestiune secundară, o trăsătură incompatibilă cu lupta politică, când șuvoaiele de ură sunt revărsate dintr-o tabără către alta, auzim invocată, în cel mai ipocrit mod cu putință, libertatea de exprimare. Adică, deținătorii adevărurilor absolute au dreptul să facă troacă de porci pe oricine gândește altfel, fățiș ori de la umbra anonimatului. Până când cei ce intră în competiția politică (de multe ori o cotonogeală mizerabilă) nu se vor debarasa de mitocăniile și golăniile devenite tactică de luptă, nivelul dezbaterii publice, al protestului va rămâne jos, înțepenind România în scheletul ruginit al unei țări necivilizate. Dacă unii nu se pot exprima liber decât înjurând, incitând la ură, e problema lor și iată că le-a fost, în sfârșit, dedicată o lege care i-ar putea cizela un pic. Nu e vorba de nicio încălcare a libertății de exprimare, ci de o stavilă așezată în calea derapajelor ce ne mențin în preajma unui spirit primitiv. Dacă tot jinduim la sisteme smart și vrem să emanăm tehnologie avansată prin toți porii, n-ar fi rău să ne lepădăm de comportamentele de mitocani ieșiți în piața publică la vânătoare de vrăjitoare.