Pierdut bold cu trifoi. Îl declar nul și deloc „cool”

Mă întreb ce s-ar face omenirea fără așa-zisa inteligență artificială care îi ajută pe mulți să împrăștie mesaje reci, impersonale, ori de câte ori vreo sărbătoare ne îndeamnă să ne apropiem unii de alții. Apropiem e un fel de a spune, căci totul se rezolvă cu două atingeri ale ecranului telefonului. De Crăciun, imaginile cu steluțe, brăduți și mesaje însiropate inundă platformele de comunicare electronică. La fel, de Paști, de 8 Martie, de 1 Martie. Ieri au zburdat ghioceii, purtați de imagini încremenite în glaciațiunea tehnologiei, până la epuizare, pe toate canalele de comunicare. Totul s-a rezolvat în câteva secunde, mesajele cu urări de primăvară au fost expediate către persoanele mai mult sau mai puțin dragi, într-o clipită. Același mesaj, impersonal, fad, sub formă de etichetă a ajuns concomitent la o mulțime de destinatari, încercând să poarte cu el un sentiment diluat. Mi-am amintit de anii copilăriei, când, cu mâinile tremurânde, înfigeam boldul ce purta un mărțișor în bluza învățătoarei și a colegelor de clasă, temându-mă să nu le înțep. Nu mă gândeam pe atunci că, într-o zi, mărțișoarele vor putea fi înfipte de la mare distanță, nu în pieptul cuiva, ci în memoria telefonului purtat – eventual –  la piept. În tot marasmul de azi, în nebunia din care mulți nu izbutesc să iasă, e mai simplu să azvârlim mesaje ”inteligente” către cunoscuți și necunoscuți, decât să ne apropiem fizic de cei dragi, să le telefonăm, transmițându-le prin viu grai ce avem de spus. Nu mai trebuie să zâmbim, să oftăm, să chiuim, să aplaudăm, să înjurăm, să ne mirăm așa cum o făceam când eram mai puțin robotizați, pentru că azi avem la îndemână emoticoane ce suplinesc orice trăire și se transformă în purtători de cuvânt inepți ai emoțiilor. Din puzderia de imagini create pentru a vesti venirea primăverii, nu răzbate niciun miros, nicio zvâcnire, nicio tulburare; ele rezolvă doar o problemă ce ține de convențiile sociale, de întreținerea unei falsități care cuprinde toate societățile. Prietenia e o stare din ce în ce mai alterată, în contextul în care, paradoxal, numim ”prieteni” o mulțime de necunoscuți pe care îi avem în lista contului atașat rețelei de socializare. Trăirile firești, emoțiile, sentimentele vii se îneacă în oceanul de surogate ce ne depersonalizează. Avem mii de prieteni pe rețelele de socializare, dar constatăm zilnic că, de fapt, suntem singuri. Trimitem de sărbători mesaje de felicitare către sute de oameni, dintr-o pornire mai degrabă protocolară și rumegăm apoi iluzia unei intense activități sociale. De parcă am fi uitat cuvintele, răspundem cu emoticoane ce țin loc de aprecieri sau reproșuri. Ce mai poate însemna un ghiocel firav bătut de ploaia înghețată a atâtor și atâtor urări electronice trimise să bântuie prima zi a lunii martie, ca o armată de moroi ce sperie ființa?