Oricum te-ai uita la ei, 1800 de euro nu-s 1800 de lei!

Pentru că nu doar englezii și canadienii au specialiști pricepuți la orice, am aflat că analiștii indigeni ce cântăresc economia românească prognozează creșteri de preț la alimente până la sfârșitul anului. Din postura de simplu cumpărător poți observa că prețurile alimentelor se dilată de parcă ar fi din cauciuc și le-a uitat cineva în arșița unei continue zile de vară. Nu am obiceiul să rețin de la o săptămână la alta cât costă untul sau brânza, dar îmi aduc aminte că în urmă cu un an prețul era jumătate față de cel de acum. Bunăoară, un pachet de unt costa cam 8-9 lei, iar azi e 16 lei. La fel, brânza dulce a ajuns de la 10 lei găletușa, la 20 de lei. De curând, am fost în Spania și, căscând gura într-un supermarket, am constatat că multe produse sunt mai ieftine decât la noi. Iar asta, în contextul în care spaniolii câștigă cel puțin dublul salariului unui român. Nu mică mi-a fost mirarea când am plătit pentru o cafea la o terasă din zona centrală a trei orașe mari între 1,40-1,50 euro. La terasele din Sibiu ”scorul” pentru o cafea e de 10-13 lei (și sunt puține locuri unde poți bea o cafea bună, majoritatea localurilor oferindu-ți o spălătură industrială). E adevărat, mâncarea, combustibilul, serviciile, îmbrăcămintea, electrocasnicele s-au scumpit peste tot, însă ritmul creșterilor de preț de la noi, raportat la venituri, e greu de egalat. Una e să plătești 1,80 euro pentru un litru de carburant când câștigi lunar 1800 de euro și alta e să plătești 8,5 lei/litru la un venit lunar tot de 1800, dar nu de euro, ci de lei. Era să uit: ne batem cu pumnii în piept că avem o mulțime de izvoare din care țâșnește apa minerală, dar și acest produs e mai scump în România decât în Spania, Italia sau Franța. Faptul că și la alții prețurile cresc, nu ne încălzește cu nimic; văicărelile celor din Occident care se plâng că o duc mai greu nu ne pot consola, pentru că ”greul” e diferit. În România încă se sparg o groază de bani pe mâncare, iar de multe ori aceasta ajunge la gunoi. Existând o cerere masivă, e loc berechet și pentru scumpiri. Ne place sau nu să recunoaștem cumpărăm în prostie alimente, de parcă ne pregătim pentru Apocalipsă. Într-adevăr vina pentru scumpiri le aparține, în mare măsură, comercianților hrăpăreți, dar și comportamentul compulsiv al clienților devalizatori de galantare dă o mână de ajutor acestei situații aberante.