Oameni, moaște și fiare

Numărul mare de credincioși care au mers să se roage la racla cu moaștele Sf. Dumitru a deschis, din nou, robinetul ironiilor izvorâte din autosuficiența unor inși dominați de complexul superiorității. Nu cu mult timp în urmă, un publicist cu notorietate făcea o paralelă nefericită între cei ce se roagă la moaște și fanaticii despre care se vorbește în contextul atacurilor teroriste din Israel. Insul făcea trimitere la faptul că atât cei ce acceptă să se arunce în aer, cât și enoriașii ce așteaptă la rând să se închine la moaștele sfinților ar fi tributari unei lipse de rațiune. Comparația neinspirată, pardon, de-a dreptul tâmpită, poate fi expresia unor rătăciri demne de compasiune sau pur și simplu nevoia de a băga capul în poză pentru puțină publicitate. Spre deosebire de fanaticii care iau vieți nevinovate, enoriașii care stau la rând pentru a se închina în fața raclei nu fac rău nimănui. Există în societatea românească și nu numai o cultură a intoleranței ce decurge din incultură și dintr-un beteșug sufletesc. Unora (din păcate nu puțini), culmea, depozitarii unor principii democratice trâmbițate, le e imposibil să respecte credința altora. Indivizi cu convingeri de natură cetepistă nu pot respecta opțiunea unora pe care îi consideră înapoiați, pentru simplul motiv că nu împărtășesc aceleași valori. O analiză scurtă, pragmatică, rezolvă problema: îți fac ție rău cei ce stau la coadă să se închine la moaște? Nu. Te deranjează cu ceva? Interacționezi cu ei? Nu. Atunci, unde e problema? Dacă pe trotuar în fața mea cineva își scoate covorașul, se așează pe el și se roagă, nu văd de ce m-ar deranja acest lucru. Trec pe lângă el fără să gândesc sau să spun ceva rău și atât. Omul e liber să facă ce simte, să creadă în ce vrea, iar atâta timp cât acțiunile și convingerile sale nu aduc atingere nimănui, nu văd de ce trebuie blamat. Știu, există inși care cred că lumea a început și se termină cu ei, care se suspectează de capacități reformatoare, care au impresia că sunt întruchiparea progresului. Doar că progresul vine la pachet, cel puțin teoretic, și cu toleranța. Or, când manifestările în care niște oameni ce cred și își pun speranțele în sfinți/puterea tămăduitoare a moaștelor sunt hulite cu mânie progresistă, numai despre un spirit tolerant și umanitate nu poate fi vorba. Paradoxal, cei ce bat darabana valorilor umanității șterg cu ele pe jos, le calcă în picioare, într-o furie spumegândă, de-a dreptul cronică.