O urgie de nostalgie

Rezultatele unui sondaj realizat de INSCOP în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist au scos la iveală o stare de fapt care, dacă nu te îngrijorează, măcar te pune pe gânduri. Intitulat «Percepția populației cu privire la COMUNISM. Reperele nostalgiei», studiul ne plesnește cu un rezultat năucitor: peste 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un conducător bun. De aici încep să curgă explicațiile. Am aflat că această percepție a fost modelată de atacurile hibride din ultimii ani, de manipulări și dezinformări sistematice, mă rog, un noian de argumente care să te convingă de artificialitatea acestei credințe covârșitoare. Omul e prevăzut în dotările standard cu uitare, spre norocul său. Imaginați-vă ce ar însemna să păstrăm vii, pentru o perioadă îndelungată, durerile fizice și sufletești.

Nostalgia tinereții, uitarea și nemulțumirile clocotinde îl fac pe om să privească mai îngăduitor spre vremurile în care trăia rău. Indiscutabil, azi ne e mai bine decât pe vremea lui Ceaușescu, din toate punctele de vedere. Dacă dezgolim această stare de regret de cei trei factori (nostalgia, uitarea și nemulțumirile prezentului) și îi analizăm separat vom constata că amărăciunea de azi este principalul factor care îi face pe unii (peste 66%) să se raporteze cu părere de rău la un regim odios. Dacă românii nu ar fi disprețuiți, storși, hăituiți și umiliți de stat, dacă nu ar avea grija zilei de mâine și ar simți că traiul cotidian nu se transformă într-o povară, gândul lor nu s-ar așeza cu îngăduință pe amintirea „întâiului cârmaci” Nicolae Ceaușescu. Nu doar rezultatul aritmetic al acestui sondaj trebuie să ne sperie, ci rațiunile din spatele răspunsurilor. Nu de manipulări și dezinformări trebuie să ne agățăm pentru a îndulci amarul, pentru a motiva paradoxalele cifre, căci dacă omul o duce bine, nu-l pot convinge zeci de armate de boți că e în sapă de lemn.

Înainte de a croșeta explicații ar trebui să ne uităm cu atenție la cele din prezent și să ni le asumăm ca pe niște grenade ce aruncă în aer încrederea, stabilitatea și siguranța celor mai mulți dintre noi. În fine, dacă tot suntem la capitolul regrete, pare-se că dorul de vremurile de dinainte de 1989 nu ne va mistui prea mult, căci, încet dar sigur, prezentul începe să semene tot mai mult cu ele.