O piatră aruncată în Beiuș a stropit Sibiul din cap până-n picioare

O piatră aruncată în Beiuș a stropit Sibiul din cap până-n picioare

E de ajuns ca un nătărău să arunce o piatră într-o baltă că se și reped zece după ea, gata gata să-și rupă gâtul. Vestea că într-o benzinărie din Beiuș prețul carburanților a ajuns la 11 lei/litru i-a scos, miercuri seara, pe români din casă. Ah, nu vă gândiți că au pus mâna pe furci și topoare dând viață vreunei răzmerițe; au luat-o la goană spre benzinării să mai prindă carburanți la prețul de 8 lei, plus minus câțiva bănuți. Ceea ce a declanșat o postare tâmpită spune multe despre fragilitatea rațiunii românului și despre ușurința cu care a ajuns să se isterizeze. Marile orașe s-au transformat în coloane de mașini care au blocat bulevarde, străzi și străduțe. Sibiul a oferit la rându-i imagini apocaliptice cu arterele principale blocate de mașinile aflate în coloană. Cozile s-au întins pe sute de metri, iar circulația prin oraș a devenit un coșmar. De ce? De teamă că a doua zi benzina va depăși un alt prag psihologic, cel de 10 lei. Am supraviețuit și am constatat că nu s-a întâmplat asta a doua zi, dar nu te poți pune cu panica omului. O panică pe care o poți înțelege într-o oarecare măsură, dat fiind avântul prețurilor din ultima vreme. Totuși, dacă e să analizăm evoluția tarifelor, ne dăm seama că un salt amețitor de la 8 la 10 lei nu se poate produce peste noapte. Să presupunem însă, că am fi putut face o economie de – să zicem- 20 de lei la un plin. Cât ar fi costat carburantul consumat în cele două ore de așteptat la coadă, bașca târâișul prin oraș? Ca să nu mai vorbim de nervi și timp pierdut. Nu cumva ce câștigam pe mere dădeam pe pere? Am văzut la știri oameni care s-au năpustit asupra benzinăriilor înarmați cu canistre, inclusiv cu pungi de plastic. Canistrele ne amintesc de vremurile de dinainte de 1989, dar pungile ne trimit cu gândul la unități medicale în care se poartă cămăși fără năsturași la guler. În pandemie au fost devalizate magazine, s-au cumpărat drojdie, spirt, făină, clor și ulei, ca înainte de prăpăd. Degeaba. Acum vreo săptămână românii au dat iama în farmacii să înfulece toate rezervele de iodură de potasiu. Tot degeaba. Vestea că euro se va scumpi i-a făcut pe mulți să bată cărare până la casele de schimb valutar, să mai apuce câteva bancnote. Avantaj pentru comercianții de valută, în fond trebuie să trăiască și ei. Miercuri, când niște tâmpiți au aruncat o piatră în baltă, o jumătate de țară a zbughit-o spre benzinării. Toate astea ne arată cât suntem de vulnerabili în fața manipulării. Doi ani de pandemie și două săptămâni de război au reușit să producă mutații comportamentale la nivelul maselor, oamenii reacționând așa cum nu își închipuiau vreodată că ar face-o. Ai sentimentul că suntem cobai într-o înșiruire de experimente sociale, că orice prostovan cu gura mare ne poate determina să plecăm pe fentă. Firește, scumpirile din ultima perioadă au remodelat comportamentul consumatorului, dar de la precauție până la disperare și isterie e -totuși- ceva drum de parcurs.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
10 martie 2022 la 06:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.