Nu ne mai scapă nimeni de 23 August!

N-aș mai fi pomenit ceva despre 23 August dacă miercuri după-amiază n-aș fi auzit câteva remarci îmbibate în nostalgie despre frumoasele defilări, urmate de mestecatul unei fleici și incursiunea buzelor în gulerul generos al unei halbe de bere. Poate că pentru unii ziua de 23 August însemna, înainte de 1989, ceva. Da, era altceva decât o zi obișnuită, căci se rupea puțin monotonia. Asta se întâmplă la nivelul percepției imediate a omului ancorat încă în realitățile unei tinereți presărate cu prea puține momente festive. Dincolo de legitimitatea, moralitatea sau oportunitatea actului de la 23 August 1944, de ceea ce a însemnat această sărbătoare națională pentru generațiile care și-au consumat tinerețea, maturitatea și bătrânețea în perioada comunistă, această dată poate fi azi o bornă kilometrică ce ne indică distanța pe care am parcurs-o în ultimii 33 de ani. Au trecut mai bine de trei decenii de când carele alegorice nu mai alunecă pe caldarâmul încins în 23 August, de când pionierii nu mai închină ode cuplului prezidențial sub formă de poezii și cântece idioate, de când nu se aplaudă frenetic la comandă. Să fim bine înțeleși: am spus că nu se mai întâmplă aceste lucruri organizat, în ziua de 23 August, nu că nu se mai întâmplă. Privind spre manifestările din zilele noastre, când turnătoria, slugărnicia, pupincurismul și ipocrizia sunt apucături cât se poate de vii, constatăm că s-au schimbat doar formele, fondul rămânând, în mare parte, același. Într-adevăr, urechile nu ne mai sunt agresate de poezii închinate partidului și iubiților conducători, dar se găsesc destui scârbavnici lăudători care să-i perie pe potentații vremii cu laude ruginite în dangătul limbajului de lemn. Turnătoria funcționează ca în vremurile vechi, ipocrizia e plină de energie, slugărnicia e culoarul principal pe rampa de lansare, iar pupincurismul nu și-a pierdut nimic din esența vremurilor de altădată. Nu se mai aplaudă organizat, nu se mai defilează la unison, nu se mai recită pe tonalități stridente, dar toate astea se regăsesc pretutindeni, căci și canalele de propagare sunt diversificate. Mulți nu au scăpat de sindromul defilării, aplauzelor, delațiunii, chiar dacă s-au scurs pe apa sâmbetei 33 de ani în care s-ar fi putut vindeca. Tot ceea ce însemna la nivel simbolic 23 August sălășluiește încă în mulți români, exact ca falsitatea aceea despre care am mai vorbit, a evlavioșilor ce merg la biserică doar pentru a semna condica, iar când ies revin la afuriseli, bârfă și porniri drăcești. Nu ne-am vindecat de 23 August și pare-se că nu e prea aproape momentul tămăduirii.