Atunci când vara e foarte cald, ne plângem de caniculă și tânjim după temperaturi ceva mai scăzute și ploaie. Dacă se întâmplă ca peste două zile să apară precipitații, nu ne convine, pentru că nu mai putem sta la plajă sau în te miri ce alt loc însorit. În iernile sărace în zăpadă invocăm vremurile copilăriei când umblam, până la genunchi, prin omăt. Cum începe să ningă ni se declanșează sirena nemulțumirilor: trebuie să deszăpezim mașina, să curățăm trotuarul, drumurile nu au fost întreținute cum ne-am fi dorit, în fine, scoatem din tolba nemulțumirilor o droaie de reproșuri îndreptate împotriva ninsorii pe care mai ieri o jeleam cu dor fierbinte. Vestea că românii care nu au împlinit încă 40 de ani pot merge la farmacie pentru a-și ridica pastilele de iod a învolburat apele și așa tulburi ale României. Aoleooo -ce ne facem?- vine bomba nucleară peste noi. După agitația asezonată cu văicăreli, am trecut la nivelul următor al jocului în care alergăm după motive de îngrijorare: ministrul Sănătății e vinovat pentru că a semănat panică în rândul populației. E adevărat, când combini știrile despre posibile atacuri armate asupra unei centrale nucleare cu îndemnul de a ridica din farmacii pastile recomandate în caz de accident nuclear, nu te simți tocmai confortabil. Nebunia, disperarea unui inamic lipsit de scrupule reprezintă mereu un motiv de îngrijorare. E puțin probabil să asistăm la un astfel de atac, dar când ai de-a face cu un dușman imprevizibil, perfid, orice măsură de precauție capătă legitimitate. Da, poate că pe unii i-a speriat crunt mesajul lui Alexandru Rafila, dar dacă el nu ar fi fost lansat în contextul discuțiilor despre amenințări nucleare, cu siguranță s-ar fi găsit destui care să reproșeze neimplicarea autorităților în luarea unor măsuri preventive. Dacă, Doamne-Ferește, ar fi avut loc un accident cu urmări grave, s-ar fi declanșat isteria reproșurilor față de tărăgănarea distribuirii respectivelor pastile. Dacă rezolvi această problemă nu e bine pentru că semeni panică. Dacă nu s-ar fi urnit din loc demersul, iar nu era bine, pentru că și-ar fi înălțat în văzduh glasurile acuzatoare corul celor ce susțin măsurile preventive. În niciuna dintre situații nu ar fi existat o mulțumire generală. Spiritul cârcotaș, șlefuit până la un luciu orbitor, ne îndeamnă să facem risipă de energie și atunci când nu e cazul. Știu, unii se vor gândi că vreau să-l apăr pe ministrul Rafila; m-am obișnuit cu reacțiile celor pe care prejudecățile și posibilitățile intelectuale modeste nu-i lasă să priceapă chestiunile ce țin de un principiu, nu de nume sau partide. Nu contează cum se numește un ministru, din ce barcă politică vine, important e ceea ce face și felul în care ne putem noi raporta, cu pragmatism, la anumite acțiuni. E foarte bine când cetățenii amendează derapaje, dar când fac din reproș un mod de viață, când acuză din zori până în seară, cu sau fără motiv, situația începe să semene cu cea a morilor hodorogite ce nu mai macină nimic.