Nici mintea cocoșului n-o găsești pe fiece gard

Pălăvrăgelile oficiale despre te miri ce subvenții la carburanți seamănă teribil cu niște scremete ce dezvăluie o constipație profesională. În Ungaria, țara aceea condusă de ”antieuropeanul” Viktor Orban motorina costă doar 6,25 lei/litru, pentru că prețurile la carburant sunt plafonate (nu vorbesc din auzite, dacă cineva se îndoiește de cele spuse îi pot arăta un bon fiscal). Când vrei să îți protejezi populația și să faci câte ceva pentru țara ta fără să te pleci continuu în fața sultanilor strămutați la Bruxelles, ești de îndată catalogat ”antieuropean”. I-am auzit pe destoinicii noștri căruțași priponiți pe trăsurile guvernării spunând că plafonarea prețului carburanților nu e o măsură eficientă. Zău? E la mintea cocoșului că un preț mare la pompă generează scumpiri în lanț, paralizând totul, de la mobilitate la puterea de cumpărare. Se pare însă că nici nivelul minții cocoșului nu-i chiar la îndemâna oricărui guvernant. Un preț accesibil al benzinei și motorinei îi dă cetățeanului un oarecare sentiment de libertate, pentru că nu trebuie să își îngrădească, să își restrângă dorința de a circula. La fel, un preț mai mic al carburanților nu produce scumpiri la un nivel foarte mare. Ambele componente amintite mai devreme influențează fundamental starea de spirit a cetățeanului. În România la prețul de 9,4 lei pentru litrul de motorină nu-ți mai vine să te plimbi la sfârșit de săptămână, bașca transformările ucigătoare de pe etichetele cu prețuri. La ce duc aceste situații? La o stare de spirit alterată, la teamă, nesiguranță, la frustrări, în general la un sentiment straniu că viața devine o luptă tot mai greu de dus. Măsurile penibile precum cea a acordării voucherelor de 250 lei o dată la două luni pentru persoanele cu venituri mai mici de 600 de lei nu fac altceva decât să sporească frustrările și lehamitea omului căruia i se promite, permanent, o viață mai bună. Grupările organizate de habarniști care au condus România în ultimii 30 de ani au făcut o mulțime de experimente, orbecăind prin înșelătoarele depozite cu măsuri -chipurile- revigorante. Românii, aidoma cobailor, au înghițit toate aceste experimente eșuate, alegându-se de pe urma lor cu tot felul de afecțiuni ce au lăsat sechele în traiul de zi cu zi. Nu avem măsuri nici pentru săraci, nici pentru clasa medie, astfel încât omul să simtă că statul încearcă să îl ocrotească, să îl ferească din calea furtunilor economice dezlănțuite mai mult sau mai puțin natural. Dimpotrivă, se întinde tot mai mult peste noi sentimentul că ni se dau brânci în drumul vijeliilor sărăcirii.