Nepalezii de azi, românii de ieri

Nepalezii de azi, românii de ieri

Marea Britanie a anunțat noi măsuri prin care dorește să facă ordine pe piața muncii din Regat. Pe lângă reglementările existente, apar condiționări legate de studii și de perioada acordării dreptului de muncă pentru cetățenii străini. Firește, toate măsurile luate aici, în ultima perioadă, sunt – de fapt – un răspuns, o adaptare la o situație dată, uneori scăpată de sub control. De altfel, mai toată Europa se confruntă cu problemele legate de migrația forței de muncă. Țări precum Germania sau Franța au deja mari probleme în această privință, anumite politici din trecut arătându-și, azi, efectele secundare. România trăiește în prezent un fenomen pe care, în urmă cu 30-35 de ani, îl generau și cetățenii de la noi, plecați să muncească peste hotare, pentru un trai mai bun. Dacă în urmă cu câțiva ani apariția exotică a unor lucrătoare filipineze pe care le întâlneai pe străzile Sibiului producea mirare, acum întâlnirea cu angajați proveniți din Asia a devenit un fapt obișnuit.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La hoteluri, restaurante, cafenele, magazine sau fabrici lucrează mulți nepalezi, ei fiind pentru noi ceea ce, probabil, erau ai noștri, prin anii nouăzeci, pentru nemți. Angajatul nepalez are unele avantaje: nu costă mult, e destul de harnic, relativ disciplinat, nu protestează. Asta e situația acum, la începutul acestui fenomen de import masiv pentru piața muncii. Peste câțiva ani s-ar putea ca pretențiile lor bănești să crească, să fie mai atenți la drepturile pe care le au și să nu mai fie la fel de docili (a se vedea situația din Germania sau Franța). În tot acest timp dezechilibrele și problemele de pe piața muncii se vor adânci: angajații autohotni vor trebui să lucreze cu salarii mai mici pentru că oferta nepaleză își spune cuvântul, ceea ce i-ar putea orienta pe muncitorii români strict către anumite domenii, lăsând goluri în unele sectoare.

Dacă în urmă cu 15 ani italiencele protestau împotriva româncelor care le luaseră locurile de muncă, e posibil ca, la un moment dat, ciclicitatea crizelor de pe piața muncii să determine reacții similare și la noi. Ceea ce azi pare o gură de oxigen pentru unii angajatori, poate fi, pe termen mediu și lung, o problemă pentru economie, implicit pentru piața muncii. Ca să nu mai vorbim despre calificările făcute pe „repede-înainte” la locul de muncă, instruiri pe genunchi ce se răsfrâng în calitatea unor servicii.

Autor - Dragos BAKO
14 mai 2025 la 14:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.