N-ar merge un program „Rabla” pentru minți rablagite?

N-ar merge un program „Rabla” pentru minți rablagite?

Ediția din acest an a Programului „Rabla” a fost băgată în viteză cu două săptămâni înainte de a intra oficial în linie dreaptă. Tot sfârșitul de săptămână, jurnaliștii de la radio, de la tv ne-au povestit cât de minunat este Programul din acest an. Cei ce vor preda o mașină veche nu vor mai primi 6000 de lei, ci li se vor deconta 7000 de lei pentru că bonificația a fost ajustată cu rata inflației. Ei, dar bănetul gros e decartat de stat atunci când vine vorba de achiziționarea unei mașini electrice, cuantumul suportat de la bugetul național fiind de aproximativ 11 mii de euro pentru cumpărarea unui astfel de autoturism. Noutatea din acest an constă într-un „bla-bla” care spune că nu poți cumpăra, beneficiind de ajutor de la stat, o mașină electrică mai scumpă de 75 de mii de euro. Fondurile alocate achiziționării de mașini electrice sunt mult mai mari decât cele ce reprezintă sprijin în vederea cumpărării unor autoturisme clasice. Dacă vom spune că politica asta e una ce emană un miros de discriminare, ne vor sări progresiștii în cap, dar nu e nicio problemă, trebuie să facă și ei ceva. O mașină electrică are un preț ridicat în comparație cu una clasică, deci cumpărătorul trebuie să plătească mai mult, chiar dacă beneficiază de sprijinul de aproximativ 11 mii de euro din partea statului. E mai mare numărul românilor care își permit o mașină electrică decât al celor ce au bani doar de una clasică? Mă îndoiesc. Cu toate acestea, alocăm sume mari pentru achiziționarea mașinilor electrice, chiar printre cele mai mari din Europa. Adică, nu ne putem, vorba aia, de foame, ne rupem mașinile în gropile din drumurile românești, dar cochetăm cu iluzia salvării planetei prin trecerea la autoturisme electrice. Rețeaua națională de distribuție a energiei electrice e vai de steaua ei, dar în inconștiența lor, autoritățile ne împing către mașinile ce trebuie băgate în priză. România se confruntă cu o mulțime de probleme de mediu, dar pe oficiali îi siluiește grija de creșterea numărului de mașini electrice, un fel de tichie de mărgăritar de care chelul are mare trebuință. Noi nu am reușit să câștigăm bătălia cu drumurile neasfaltate, cu cele pline de gropi, cu veceurile din fundul curții, cu sărăcia, dar suntem îndemnați să ne purtăm crucea la volanul autoturismelor pe care nu le alimentezi în benzinărie, ci de la priză. În plus, statul sparge o gălăgie de bani pe moftul acesta care se potrivește stării de fapt din România, ca nuca în perete. Poate că un program „Rabla” ar fi binevenit și pentru mințile rablagite ale unora dintre cei ce vor să revoluționeze lumea, arzând niște etape esențiale.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
12 martie 2023 la 10:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.