N-ai arme să lupți cu drogurile. Le-ai cerut vreodată?

Te apucă sila când vezi atâta ipocrizie și cinism, deversate prin gurile celor ce declară război traficului și consumului de droguri. Te revolți pentru că îți dai seama că declarațiile belicoase nu vor face nimic altceva decât să nască frustrare în tine, cel ce conștientizezi amploarea și gravitatea fenomenului. S-a vorbit și în CSAT despre riscurile acestui flagel, au curs știrile, comunicatele și laudele de sine pe această temă. Și atât. Ca să lupți împotriva fenomenului, trebuie să începi cu adaptarea legislației în așa fel încât să previi situațiile cu risc și să nici nu bătătorești calea spre abuz. Pentru asta e nevoie de cap și voință, dar nu găsești așa ceva pe la prea mulți politicieni din România. Cum să lupți cu traficul și consumul de droguri când toată lumea preferă să se spele pe mâini în mare grabă, să bifeze câte ceva la capitolul declarații și cam atât? Mai mult, se vorbește despre legalizarea drogurilor ușoare, o recomandare idioată făcută statelor din UE, pe care unii dintre politicienii de la noi au și agreat-o. Nu există droguri ușoare, ci doar substanțe care își arată efectele nocive după un timp, nu imediat. Se întâmplă nenorociri din cauza consumului de droguri acum când legea incriminează acest lucru; imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ar exista o deținere legală, fie ea și într-o cantitate limitată. Ai sentimentul că niște personaje diabolice încearcă să arunce în aer România și nu numai dând apă la moară otrăvirii lente și consolidării unei stări de nesiguranță în societate. Să nu ne iluzionăm că decidenții chiar au de gând să stârpească acest flagel pe care îl afurisesc de ochii lumii cu un cinism inimaginabil. În Sibiu a murit un om duminică noaptea, iar toți cei ce tratează cu atâta îngăduință consumul de droguri îl au pe conștiință. Mâine, alt consumator (repet, un om bolnav, căci astfel trebuie priviți acești inși) poate ucide, poate accidenta pe cineva. Ce ne vor spune reprezentanții instituțiilor ce vor să apară doar în poze care îi avantajează? Că nu au de partea lor legislația? Au făcut ceva ca să o schimbe, au tras vreun semnal de alarmă, au organizat vreun protest public, au cerut sprijinul presei? Nu, s-au mulțumit să privească nepăsători pericolul pentru că nu îi afecta direct, să lase să mai treacă o lună, să mai încaseze un salariu. Dacă ei ar fi în locul acelei mame și soții, acelor copii care au trecut prin această nenorocire, ce ar face? Nici nu mai contează răspunsul.