Mușcătura de țânțar diferă de la om la VIP

Stau și mă întreb uneori cum va arăta presa peste 15-20 de ani. Recunosc, uitându-mă la picajul liber în care se avântă multe publicații și pseudojurnaliști, nu prea găsesc resurse de optimism. Când spun picaj liber nu mă refer la vreun faliment economic ori la dificultățile materiale ce sugrumă presa din întreaga lume, ci la o degradare profesională alimentată de goana după senzațional. Există în România câteva publicații așa-zis tabloide care analizează, cu minuțiozitate, orice scărpinat între fese al vedetelor de carton agramate, dar cu lipici la un public nici el foarte instruit. Formulările din ”creațiile” publicate în respectivele fițuici seamănă cu niște haidamaci scurți la minte ce-i cară limbii române pumni și picioare în stomac, cu o  sete alimentată de dorința de afirmare în rândul colegilor de suferință analfabetizată. Lăsând la o parte ”plimbările pe cinste” despre care ne vorbesc scribălăii cu vocabular auster, constatăm că și nivelul celor relatate s-a prăbușit cu mult sub genunchiul broaștei. Citeam siderat, zilele trecute, cum o divă de Dâmbovița se scărpina pe picior, probabil pentru că o mușcase un țânțar, pe care l-am putea declara privilegiat, de vreme ce a avut șansa să se înfrupte dintr-un sânge cu notorietate în mediile de mahala din care se transmit în direct crize de gelozie, dispute de țață și fumuri de tăntălăi cu pretenții de cuceritori desăvârșiți. Pe semne, mușcătura de țânțar diferă de la om la VIP și de aceea poate constitui un subiect ce merită relatat. Fete și flăcăi ce se ridică din țărâna mondenităților de mâna a treia sunt degrabă încoronați și li se dă rang de vedetă, chiar dacă nu au făcut altceva decât să se scuipe și să se înjure în public, să-și pună poalele în cap la ore de mare audiență. Există destui cheltuitori de timp ce se zgâiesc la ei cu o curiozitate maladivă, luându-i drept reper, încercând să-i copieze. Așa-zisa presă tabloidă din România nu e altceva decât copia fidelă a unui grup de țațe și bârfitori ce rumegă la colțul blocului orice apariție, construind în jurul ei scenarii agățate în presupunerile îngăduite de mintea puțină și imaginația bolnavă din dotare. Trist e că și unele publicații cu ceva mai multe pretenții preiau balivernele concepute în laboratoarele bârfotecii media, prezentându-ne personaje mărunte ca pe niște piloni ai societății. Cei ce cară șampanie cu roaba în cluburile de la Mamaia din banii babacului sau țiitorii vremelnici de dudui care își schimă des domiciliul sunt personaje mai cunoscute azi în România decât marii scriitori, pictori, compozitori sau conducători care au lăsat ceva în urma lor în această țară. Iar asta se întâmplă pentru că niște netoți pompează în ei o notorietate fermentată ce răstoarnă cu dosul în sus normalitatea unei societăți -și așa- predispuse la anormalitate.