Cam discret a trecut prin presa românească știrea despre noua lege a minorităților, votată de Rada ucraineană. Ministerul Afacerilor Externe din România a transmis un document în care își exprimă nemulțumirea față de unele articole din noua lege, recomandând consultarea Comisiei de la Veneția. Despre tratamentul de care aveau parte minoritățile din Ucraina (români, maghiari, slovaci etc) s-a vorbit și s-a tot vorbit, legislația nefiind tocmai un model de bune practici europene. Dar iată că nici după zece luni în care toată Europa civilizată le-a sărit în ajutor, politicienii ucraineni nu au catadicsit să își primenească legislația în privința drepturilor minorităților. Ce consultare a Comisiei de la Veneția? Președintele Zelenski, acest Rambo din Kiev, e preocupat, mai degrabă, de imagine, vezi apariția în țoale de război la Casa Albă. Românii care trăiesc în Ucraina s-au plâns, înainte de război, de felul în care statul vecin îi tratează, iar noua lege, elaborată într-un cu totul și cu totul alt context nu aduce mari modificări situației. Ucraina și-a arătat dorința de a adera la Uniunea Europeană, doar că ceea ce nu înțeleg politicienii din această țară este că nu poți merge în salopetă și cizme de cauciuc la operă. Indiscutabil, avem toată compasiunea pentru oamenii nevinovați din Ucraina, care trăiesc ororile războiului, dar în privința unora dintre politicienii ucraineni, să avem pardon, nu au nicio legătură cu lumea căreia îi forțează porțile, în împrejurări delicate precum războiul declanșat în februarie. Dacă e să ne dezbrăcăm de ipocrizie și de așa-zisa corectitudine politică, să o spunem pe-aia dreaptă: Ucraina nu e pregătită să intre în Uniunea Europeană. Ceea ce, oricât s-ar supăra unii, e valabil și în cazul Republicii Moldova. În altă ordine de idei, aderarea celor două state pe repede-înainte ar fi problematică și pentru UE, căci nu e simplu să ai ditamai granița cu Rusia și să te pricopsești cu doi noi membri care mai au mult de lucrat la cizelarea legislației și nu numai. Toate statele civilizate ale Europei și-au arătat solidaritatea față de Ucraina, dar politicienii de acolo nu au făcut un minim efort pentru a livra o fărâmă de recunoștință în sensul adoptării unei legi a minorităților după principii europene, în fond, un pas spre normalitate. Această atitudine spune multe despre felul în care cei de la Kiev înțeleg să se comporte într-un parteneriat. Astfel de atitudini ale politicienilor se răsfrâng, la nivel de imagine, asupra poporului ucrainean care nu are nicio vină pentru prestațiile haotice ale unor conducători vremelnici. Ne-am întrebat și ne întrebăm în continuare cum ar fi reacționat autoritățile de la Kiev dacă, Doamne ferește, situația ar fi fost invers. E greu de formulat un răspuns. Sau poate nu.