Micii fotbaliști avrigeni au învățat cum să acorde primul ajutor

Micii fotbaliști avrigeni au învățat cum să acorde primul ajutor

Atunci când practici un sport, la fel ca și în alte situații din viață, se poate întâmpla să ai parte de accidentări sau poți pur și simplu să fii victima unei crize de sănătate care îți pot pune viața în pericol. I se poate întâmpla oricui și de cele mai multe ori, lipsa aplicării unor măsuri urgente, menite să sprijine și să  eficientizeze o intervenție medicală de specialitate, poate fi echivalentă cu apariția unor situații extrem de critice sau chiar fatale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă primul ajutor, necesar într-o situație medicală urgentă, este acordat așa cum se cuvine, poate însemna, în foarte multe situații, salvarea unei vieți.

Joia trecută, micii fotbaliști ce sunt legitimați în cadrul clubului sportiv avrigean Viitorul, au fost învățați ce înseamnă primul ajutor, importanța acestuia și cum poate fi acordat, informații și deprinderi esențiale și pentru copii, mai ales când aceștia sunt practicanți ai unei activități sportive.

„Profesorii” copiilor fotbaliști de la ACS Viitorul Avrig au fost cadre medicale specializate și alți voluntari ce activează în cadrul Asociației Timp și Suflet Avrig, ce au susținut un curs de bază de prim ajutor, cu sesiuni teoretice și practice, adaptat pentru grupa lor de vârstă.

„Pe parcursul activității, copiii au avut ocazia să exerseze manevrele salvatoare, participând și la jocuri de rol victimă – salvator, în diverse situații de urgență. Jocul de rol a conținut situații reale, ce pot apărea în timpul antrenamentelor, la școală, în timpul liber și în caz de accidente casnice.

Aceste activități interactive, au fost menite să îi pregătească pe tineri să reacționeze rapid și eficient în cazuri reale de pericol.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Copiii au învățat ce să facă și ce să nu facă în diferite situații de urgență, modul de apelare a serviciilor de urgență 112 și informațiile ce trebuie transmise, precum și evaluarea stării victimei.

Educația pentru sănătate este crucială în rândul tinerilor, deoarece le oferă cunoștințele și încrederea necesare pentru a face față situațiilor de urgență”, au transmis, în urma desfășurării cursului, reprezentanții Asociației Timp și Suflet Avrig.

Prin astfel de inițiative și activități, asociația avrigeană reușește să contribuie la educarea și formarea unei generații mai responsabile și mai pregătite pentru a interveni atunci când este nevoie.

D.F.

28 iulie 2024 la 15:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Urs observat pe malul Cibinului, în cartierul Lazaret. Autoritățile au emis RO-Alert
Locuitorii din cartierul Lazaret au primit, joi, un mesaj RO-Alert după ce prezența unui urs a fost semnalată...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 2 ore
RACOVIŢA: SCAPA- Sistemul de colectare a ambalajelor de pesticide în judeţ
Primăria comunei Racoviţa informează fermierii că colectarea ambalajelor de pesticide în județul Sibiu se realizează în perioada 29-30...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Cum va arăta Sibiul în 2036? Pariurile Primăriei și transformările din noul Plan Urbanistic General
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
ARA Kinetoterapie: Recuperarea nu începe în sală, ci în înțelegerea corpului
Este una dintre primele propoziții pe care le auzim foarte des atunci când un pacient ajunge pentru prima...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
Pompierii sibieni au câștigat campionatul militar de fotbal al județului
Lotul sportiv de fotbal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a câștigat ediția din acest an a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
„Fără ei, probabil am fi asistat la dispariția serviciului”. Povestea celor 33 de ani în care studenții voluntari au ajutat la construirea SMURD Sibiu
Înainte ca medicina de urgență să devină o specialitate bine definită și înainte ca echipajele SMURD să funcționeze...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
„Paradoxul fotovoltaic”: România a acoperit 70% din consumul de energie cu fotovoltaice, dar curentul nu a fost mai ieftin
Energia produsă de panourile fotovoltaice a acoperit aproximativ 70% din consumul de electricitate al României la prânzul zilei...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
Strada Mitropoliei intră în reabilitare. Proiect de peste 16 milioane de lei, cu pavaj din andezit, arbori noi, rețele schimbate și mai mult spațiu pentru pietoni
Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 ore
Mii de oameni au ieșit în centrul Sibiului la debutul FITS 2026. Cosmos în Piața Mare, spectacol cu drone, iar copiii l-au căutat pe Maki prin oraș
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat vineri într-o atmosferă care a readus centrul orașului la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 zi
RĂŞINARI: Se apropie Sibiu Fringe Festival
Sibiu Fringe Festival se află la a 21-a ediție, iar tema propusă în acest an este #suflet rebel....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 zi
SĂLIŞTE: FITS ajunge în Parcul „Nicolae Henţiu”
Două duminici la rând, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este prezent și la Săliște, informează Primăria...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.