„Mărită-mă mamă” – pericolul din Munții Făgăraș

Chiar dacă are un nume atractiv, specialiștii o descriu ca fiind una dintre speciile de flori invazive întâlnite în zona Munților Făgăraș.

„Mărită-mă mamă”, sau „Rudbeckia laciniata” este originară din America de Nord și elimină plantele din vecinătate, în special cele cu valoare medicinală sau furajeră. Din acest motiv se află pe „lista neagră” a Fundației Conservation Carpathia (FCC), cea care a inventariat plantele nocive sistemului ecologic autohton din zona de sud-est a Făgărașilor, plante pe care le întâlnim și pe partea nordică a lanțului muntos.

„Aproximativ 130 de specii de plante străine invazive sau cu potențial invaziv au fost identificate în România, șapte dintre acestea fiind răspândite și în sud-estul Munților Făgăraș, aria monitorizată de specialiștii Fundația Conservation Carpathia. Cele șapte specii periculoase sunt extrem de versatile și descurcărețe – le găsești în grădini, dar și în culturi, pe marginea râurilor sau pe terenuri abandonate”, este descrierea celor de la FCC publicată pe pagina proprie de internet.

Și nu doar planta gălbuie cu nume prietenos este păguboasă, ci și „Troscotul Japonez” (Reunoyutria japonica), originar din Asia de Est, al cărui ciorchine de flori albe se aseamănă cu liliacul. Tulpina acestei plante ajunge până la 3 metri, iar rădăcinile puternice pot străpunge asfaltul și chiar fundația caselor.

„Bunghișorul american” (Erogeron Annuus) seamănă cu mușețelul și este originar din America de Nord. Crește în tufe cu înălțimi de până la un metru și, fiind foarte dese, sufocă vegetația învecinată. Ajuns în pășuni, se răspândește rapid, nefiind consumat de animale.

„Napul porcesc” (Helianthus tuberosus) are o înălțime cuprinsă între 2 și 3 metri și o rețea extinsă de rădăcini subterane. Poate fi întâlnită pe malurile râurilor, dar și pe trenurile agricole unde devine o problemă pentru cultivatori.

„Sânziana canadiană” (Solidago canadensis) mai este numită și „sânziana de grădină” și este des întâlnită în zona fânețelor, terenuri care odată invadate își pierd din valoarea furajeră.

„Slăbănogul cu flori mici” (Impatiens parviflora) provine din Asia Centrală și are numeroase flori cu petale mici galbene cu pete roșii în interior. Crește pe malurile râurilor și în zonele stâncoase, iar fiecare floare poate avea până la 10.000 de semințe. Este o plantă invazivă și ajunge să elimine celelalte specii din vecinătate.

„Slăbănogul Himalayan” (Impantiens glandulifera) provine din zona Munșilor Himalaya și deseori este cultivată drept plantă decorativă. Crește în zonele umede, tulpina cu flori roz ajungând până la 2 metri înălțime. Poate înăbuși plantele native, reducând biodiversitatea.

Cum scăpăm de „Mărită-mă mamă” și de suratele ei invazive?

Potrivit specialiștilor Fundației Conservation Carpathia, folosirea erbicidelor nu e de luat în calcul în acest moment, recomandările acestora fiind următoare:

– Dacă infestarea este de mici proporții, majoritatea plantelor invazive pot fi eliminate manual, prin smulgere sau prin tăiere (dacă smulgerea nu e posibilă). Plantele smulse/tăiate trebuie strânse în saci, pentru a evita împrăștierea semințelor, și depozitate într-un spațiu sigur.

–  Smulgerea manuală sau dezrădăcinarea prin săpare e cea mai eficientă dacă rădăcinile sunt superficiale, în sol umed, precum ale bunghișorului american. Metoda nu va fi foarte eficientă, însă, în cazul plantelor care se reproduc și prin rădăcini și rizomi, cum sunt troscotul japonez sau mărită-mă mamă. În cazul lor, smulgerea cu mâna sau fragmentarea rădăcinilor prin săpat pot agrava infestarea.

– Controlul mecanic se referă de obicei la cosire sau tăiere mecanică, pentru a limita producția de semințe. Momentul cosirii este esențial – plantele trebuie îndepărtate înainte să producă semințe. Plantele perene trebuie tăiate cât mai aproape de sol posibil, recomandându-se ca acest procedeu să fie aplicat de mai multe ori într-un sezon de vegetație.

– În timpul îndepărtării plantelor străine invazive și după, trebuie aplicate măsuri de prevenție a răspândirii, precum: reducerea la minimum a perturbării solului în toate activitățile, promovarea unei comunități de plante native sănătoase, limitarea relocării de sol sau pietriș infestat cu specii străine invazive de plante și utilizarea de amestecuri de semințe fără specii de plante străine invazive (de exemplu, din fânețe locale fără plante invazive).