Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Un bun prieten m-a întrebat, mai demult, că, la fel cum mai scriu despre străzi, chestii istorice sau alte vechituri de-ale orașului, de ce nu scriu despre pasajele Sibiului. Ideea mi s-a părut interesantă, mai ales că nu cred să o fi pus cineva în practică până acum. Iar pasajele din Sibiu sunt multe (nici eu nu am crezut că sunt atâtea), interesante și nu neapărat situate doar în centrul istoric și nu toate cunoscute. Pasajele,acoperite sau nu, largi sau mai înguste, vechi sau mai noi, medievale sau socialiste, sunt de fapt niște scurtături care leagă două străzi sau, în zona de blocuri, „fața” cu „spatele”. Poți să mergi, oficial și la modul „ca la carte”, din punctul A în punctul B, ocolind frumos, pe la capătul străzii ori găsind o cale care să îți economisească și distanța, și timpul.
Vom vorbi aici despre pasajele Sibiului. Ca să știm pe unde să o luăm pe scurtătură. Nu am luat în considerare trecerile cu scări, gen Pasajul Scărilor, Scara Aurarilor ori cel care face legătura dintre Odobescu și Centumvirilor, că poate le vom trata separat. Sper că le-am acoperit pe toate sau măcar pe majoritatea lor.
Istorice, turistice și celebre: pasajele din centru
Pasaje, tuneluri, străduțe, sau cum li se va mai spune în limbaj uzual. Ele dau farmecul unui oraș vechi, au ceva romantic, misterios, chiar dacă acum sunt luminate și deseori mânjite de graffiti. Sunt parcurse, fotografiate, ori turistic ori ca decor pentru ședințele foto cu proaspeți căsătoriți. Leagă piețe și străzi și îți dau impresia că sunt niște tuneluri ale timpului. Acoperite sau nu, înghesuite mai mult sau mai puțin, prin case sau printre case, le poți găsi de la kilometrul zero al orașului până spre marginile cetății. Care și unde sunt? Să vedem.
Piața Huet
Pasajul Pantofarilor: face legătura dintre Piața Huet și Piața Mică. După unele surse, aici ar fi fost și un turn de poartă ai primei incinte de fortificații, dar nu se știe sigur și e greu de dovedit. La un moment dat era plin de graffiti, acum încearcă să fie mai curat. Atracție turistică majoră.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Pe lângă el, mai sunt alte două care fac același lucru, dar nu într-un mod așa de spectaculos, pentru că sunt suficient de largi ca să nu sesizezi diferența dintre ele și o stradă. Totuși, le-am clasat la categoria aceasta. Este porțiunea dintre primărie și casa unde era restaurantul „Union”. Apoi, partea care duce spre Podul Minciunilor. Mai este o trecere din curtea liceului „Brukenthal” spre str. Odobescu, dar nu este permanent deschisă, plus că are și niște scări.
Piața Mică
Pasajul Pielarilor era inițial o străduță, numai că s-a construit peste ea și a devenit „tunel”. Face legătura cu str. Avram Iancu. Când s-a restaurat acum ceva ani, s-au descoperit fragmente de zidărie din centura a II-a de fortificații. La fel, punct de atracție turistică, dar cam „ecranat” de prezența teraselor din partea aceasta de piață, terase care ecranează și clădirile, dar aceasta este altă poveste.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Tot aici putem menționa cele două „tuneluri” de sub Turnul Sfatului. Unul original, de pe când aici era una dintre porțile orașului, refăcut la 1586 după cum spune inscripția, după ce s-a prăbușit cu doi ani înainte. Turnul a fost refăcut complet la 1588. Celălalt „tunel”, a fost făcut prin anii ’30, pe sub casa cu restaurantul „La Turn”, din considerente rutiere (ca sa poată urca cu mașinile din Orașul de Jos în Centru). Acum, de când cu renovarea,există doar o jumătate de trecere.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Alte două pasaje sunt și ele tot „surori”. Unul este cel de pe sub turnul bisericii romano-catolice, cu felinarul „de epocă” și unde pe vremuri era o ceasornicărie, iar cealaltă trecere este între turn și actualul sediu al primăriei. Suficient de pitoresc.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Piața Mare
Piața Mare, fiind..mare, nu are cotloane din acestea romantic-ascunse, ci doar o trecere destul de spațioasă, cea spre Arhivelor, numită „Gaura Generalului”. Trecere veche, cu origini de pe la 1500, însă modificată prin secolul al XVIII-lea. De ce gaura aceasta era „a generalului?” Pentru că în clădire a funcționat comandamentul trupelor austriece. Comandantul lor era un general care locuia acolo, deci casa lui având o gaură, implicite ra gaura lui. Pe atunci sibienii aveau umor.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Orașul de Sus
Urbanismul de epocă veche, mai înghesuit decât cel de acum din motive utilitare – adică trebioa să încapă tot ce trebuie între zidurile de apărare – permitea și încuraja trecerile acestea înguste dintre două ulițe, sau chiar străzi înguste. Și nu doar de frumusețe, ci și din considerente militare: pe aici „trupele de intervenție” puteau ajunge mai repede într-o parte sau alta a cetății, dacă se semnalau probleme. În plus, spațiul fiind mic, „dușmanul” nu avea cum să își desfășoare forțele, așa că putea fi „gestionat” mai ușor.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Ca pasaje, „reale”, avem pe cel numit al Balului (de la vechea uliță a Balului, acum dispărută) despre care putem spune că este cel mai frumos din Sibiu. Leagă strada Xenopol cu Mitropoliei, locul este extrem de romantic, pentru că din trecerea boltită dai într-un culoar strâmt, mărginit de ziduri înalte. Starea de romantism nu durează mult, pentru că în dreapta apare o parcare, de obicei plină. Parcarea de pe Xenopol. Tot o trecere (deși nu e cu „tunel” și nu e nici pasaj) este curtea catedralei mitropolitane, prin care poți ajunge tot pe Xenopol.
Prin curte, de la o stradă la alta
Ca o paranteză, îmi amintesc că pe str. Nicolae Bălcescu de exemplu, erau două sau trei case ale căror curți comunicau cu cele ale caselor de pe str Al. Xenopol. Sunt chiar clădiri cu două intrări de pe două străzi diferite, ca la Comandamentul Corpului de Armată, fosta agenție de voiaj CFR. La fel, din Tribunei, știu că vreo câteva case comunică prin curți cu str. Ioan Lupaș. Dar aici vorbim despre proprietăți private. Plus că acum sunt închise iar porțile au interfon, pentru că Sibiul este un oraș prea civilizat, unde nu e riscul ca, dacă lași ceva deschis, să vină cineva să fure ori să-și facă nevoile prin curtea ta proprie sau comună.
Trecem în partea cealaltă a Orașului de Sus, pentru a remarca trei clasice ale genului. Prima, trecerea care leagă str. Avram Iancu de str. Movilei. Are și un nume oficial: Pasajul Școlii. Un loc romantic într-o zonă romantică, mai ales seara, când lumea lasă plimbarea ca să stea acasă ori cu ochii în telefon pe la terase, și te poți plimba liniștit și singur. Am putea spune că este pasajul care face una dintre legăturile dintre Orașul de Sus și Orașul de Jos.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Să nu uităm nici pasajul care leagă str. Al. Odobescu de Pasajul Scărilor (deci un pasaj care dă într-un… pasaj), pe unde mai fumează elevii de la Liceul de Artă, o scurtătură mult prea puțin folosită, oamenii preferând să obosească pe scările „clasice”.
Trecerile „nefericite” din zona Magheru – Manejului
Mai este un pasaj care putea să fie liniștit o stradă a Sforii din Sibiu, dar s-a ales ca să rămână la stadiul de WC-public „outdoors” și zonă de mâzgălituri cu sprayul. Locul ar fi superb dacă nu ar fi cum este acum. Este suficient de strâmt, chiar pitoresc de strâmt, intri din General Magheru, iar când ajungi în Șelarilor ai impresia că te-ai întors în timp. Noroc cu mașinile parcate peste tot, că te aduc la realitatea contemporană.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Fratele (sau sora) și vecinul întru suferință edilitară și estetică este pasajul boltit de la falsele ruine ale Turnului Bărbierilor (sau ruinele falsului Turn al Bărbierilor, că oricum e bine). Până nu demult, locul era unic în Sibiu și nu doar. Frumusețe, mister, romantism, cu ceva arome înspăimântătoare și încărcat de istorie. În Sibiul evoluat, a ajuns dormitor de homeleși, loc de trozneală cu alcool sau cu alte chestii, poligon de graffiti care are o singură caracteristică: este cretinoid din orice unghiuri te-ai uita. Pe aici treci din Manejului în Funarilor (despre care am scris pe larg, anterior). Tot din Funarilor mai este o scurtătură ceva mai rebelă, în sensul că înainte puteai, acum nu prea: prin parcarea de la Polisano, înspre Magheru. Dar asta poate genera o alarmă parțială de luptă pe tema „ce și pe cine caută ăla pe acolo”.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
„Cea mai frumoasă stradă din Sibiu” – Cetății, are și ea un pasaj al său, comun ca aspect, care dă în str. Tipografilor, numai bine ca să ți se confirme vorba aceea cu „afară e vopsit gardul” dar în spate nu când vine vorba despre casele „faine” la cetății și ne-faine pe Tipografilor. Probabil pe turiști îi încântă trecerea aceasta, localnicii sunt însă obișnuiți cu ea și nu se mai minunează că au găsit cel mai scurt drum dintre Sala Thalia și magazinul de înghețată din strada paralelă.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Orașul de Jos: puține dar interesante
Poate că puțini sunt obișnuiți (mai ales vizitatorii orașului) cu ideea că și partea „de jos” a Sibiului vechi este la fel de istorică și de interesantă precum partea „de sus”. Aici ai și o anumită ordine în străzi și în clădiri. Și nu te lovești prea mult de amestecul de stiluri și de epoci din Orașul de Suss. Fiind mai puțin promovat, este și mai puțin cunoscut turiștilor. Dar și aici există cel puțin două pasaje între străzi, dacă nu chiar trei.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Primul este cel care leagă str. Konrad (corect este Conrad, dar na, așa au denumit strada) Haas de strada Cojocarilor. E simplu de găsit. Mergi pe Haas pe partea cu trotuar dinspre teatrul de păpuși fost Cinema „Tineretului”. Unde te lovești de un colț de casă ieșit în afară, faci dreapta. Ai câteva trepte de coborât, poți admira două felinare fals vechi rămase dintr-o campanie de iluminat exterior care a mâncat atunci ceva bani publici. Pavajul din piatră și el fals vechi, în plus ai șansa să te lași lătrat de un câine mic care se dă mare de după un zid. Despre locul acesta avem o informație așa de inedită, încât, practic, nu interesează pe nimeni: este singurul loc unde poți vedea, într-o curte, fostul sediu al clubului tipografilor. Din strada Croitorilor poți ajunge într-un alt loc superb al Sibiului aproape necunoscut: Piața Armelor.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Celălalt pasaj este ceva mai departe, pe strada Zidului. Este așa de strâmt încât nu pot trece doi oameni unul lângă celălalt – e chiar și un avertisment cu „prioritate are primul intrat!”, plus anunțul cu veșnicul avertisment că locul este supravegheat video (ia ghici de ce!). Dacă te aventurezi prin el ajungi într-o altă zonă interesantă și mai puțin cunoscută a Sibiului: strada Vopsitorilor. Cu punctele ei de atracție: casa da la Nr. 13 cu poartă solară și vai de steaua ei ca aspect deși e clasată ca monument istoric, o fabrică veche posibil fostă cazarmă dar nu garantez și casa cu hornul acela prăbușit din cauza furtunii din iunie anul acesta. Nici Zidului nu este o stradă „nesărată”: aici găsești unele dintre cele mai vechi clădiri industriale din oraș.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Am putea adăuga și străduța (fără nume) care leagă Morilor de Dârstelor, care e suficient de lată ca să fie loc și pentru mașini parcate și pentru pietoni în mers. De ce ar scurta cineva pe aici ca să ajungă pe Dârstelor? Nu știu, poate ca să ajungă mai iute la Unitel.
Cu alură de pasaj dar nefiind de fapt pasaj ar mai fi strada Olarilor, dar este totuși, prea lungă pentru a se califica.
Pasaje în zonele de case
Pare greu de crezut, dar pasajele și alte scurtături urbane nu sunt doar apanajul părților istorice ale orașului. Și în alte zone, de case sau de blocuri, avem așa ceva. De exemplu pasajul-capăt al străzii Marius Sturza, care face legătura (destul de îngustă), cu Calea Dumbrăvii.
Mult mai atractivă este trecerea din strada Ștefan cel Mare care trece prin locuri de zici că nici nu mai ești în Sibiu, ci undeva la țară, mai ales din cauza porțiunii cu „pălan” ca la Muzeul Satului. Dă în strada Măgura și de acolo poți coborî pe Pantei, de unde poți ajunge ori la depoul Mocăniței, ori, peste calea ferată, spre Lazaret, pe Triajului-Dorobanților.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Cea mai frumoasă scurtătură, mai ales grație peisajului – grădini plus o perspectivă superbă a bisericii „Dintre Brazi” – a dispărut de ceva ani, cărarea ajungând, nu știu prin ce metode și via care circuite, proprietate privată. Făcea legătura între străzile Reconstrucției și Garoafei. Acum nu mai face.
Nu am pus la socoteală aici trecerile diverse peste calea ferată, traversările prin parcări, intrările sau ieșirile din parcuri sau terenurile virane.
Pasajele de la bloc. Pentru că există și ele
În zonele de blocuri, să cauți pasaje și treceri este o intervenție dificilă. Un fel de a căuta acul în carul cu mai multe ace. Pentru că aici este un amalgam de străzi, alei, cărări, scurtături, oficiale sau „artizanale”. Dar totuși, din toate acestea răsar câteva elemente serioase: pasajele-pasaje. Acoperite sau minimum marcate ca atare.
Trecerea de la Blocul Plombă, dintre str. Constantin Noica și Piața Unirii ar putea fi socotită un pasaj, chiar dacă este cu două benzi de carosabil plus trotuarele aferente. Dar aceasta este o excepție. Dar sunt altele, mai reduse ca dimensiuni și care de regulă fac legătura dintre „fața” de la stradă a blocului și spatele lui. Uneori sunt și decorate artistic, în stilul brutalist al perioadei dejiste ori ceaușiste.
Avem astfel pasajul de la blocul-turn din Terezian, Gladiolelor colț cu Lungă. Nu e cine știe ce util, pare mai mult o fiță arhitectonică. Lucrul interesant la el este că e multietajat: o trecere transversală la nivelul solului care are ca „boltă” un alt pasaj, acoperit și pe trei niveluri, care „ține” de blocul cu patru etaje de lângă el. Ceva unic în Sibiu.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Alte pasaje „artistice” sunt la blocurile din Turnișor, de pe Șoseaua Alba Iulia. Sunt trei, două pe o parte, flancate pe dreapta de scările interioare ale magazinelor de la etaj (pe partea spre Str. E. A. Bielz și una cu arcade semicirculare, pe partea spre Calea Turnișorului. Tot interesante sunt cele două treceri de la blocurile de pe str. Regele Ferdinand, cele de pe stânga cum mergi spre Teclu, mai ales că ele „țin” mai mult de magazinele de la parter.
Mai „nesărate” sunt cele de la blocurile de pe Bd. Vasile Milea, partea cu magazinele. Cinci la număr, ca și blocurile. Sunt doar niște „tuneluri” rectangulare fără nimic remarcabil, dar utile. Am putea adăuga aici trecerea „străpunge” complexul de pe același bulevard în zona fostei cofetării „Aida”.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
La fel ca cele de le Milea dar mai înguste sunt cele două treceri de la ansamblul de blocuri din capătul străzii Semaforului, spre viaduct, care dau în interiorul „cetății” de beton mărginită de străzile Vasile Aaron, Semaforului și Iezer.
Tot aici, pe partea cu Str. Semaforului, este cel mai îngust pasaj din Sibiu. Nu e celebru decât printre cei din zonă și nu am citit nicăieri despre existența lui. Probabil există grație unei scăpări, intenționate sau nu a constructorilor cartierului, care nu au mai reușit să „lipească” un bloc de celălalt. E accesibilă mai mult copiilor, că o persoană mai corpolentă se poate bloca acolo. Dar merită menționat și el.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Luate pe total, avem aproximativ 34 de pasaje, treceri, tuneluri, vechi sau noi, în centrul istoric sau la case și la blocuri. Cunoscute sau ignorate, ele rămân, totuși, o parte interesantă a Sibiului. O parte care merită explorată, măcar din curiozitate sau pentru îmbogățirea culturii generală de localnic.
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Adrian POPESCU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
In sfarsit ti-ai revenit, redactore!