Foto: Răzvan NEGRU
Cunoști că un localnic e… localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără privirea aceea semi-panicată și atitudinea care spune „acum unde sunt și ce să fac?”. Apoi, e obișnuit cu decorul, nu se tot oprește din cinci în cinci metri ca să admire una alta. Și cel mai important lucru, îl știi că e „de-al casei” atunci când are un limbaj propriu pentru denumirile locurilor. Un fel de argou local, adică, în majoritatea situațiilor, folosește altceva decât denumirea oficială a unei străzi, clădiri, parc, punct de reper, loc.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Nu am auzit de exemplu pe cineva „de-al casei” să spună curent „Piața 1 Decembrie 1918”. Nici măcar prescurtatul „în 1 decembrie” sau „la 1918”. Locul acela, în mintea oricărui sibian care se respectă, a fost și va rămâne Piața Gării. Asta chiar dacă adevărata piață a Gării era pe unde e acum autogara, până la str. Regele Ferdinand (pe care o știm de Teclu, orice ar spune hărțile). La fel, nu cred că se spune prea des, în limbajul curent, „Muzeul ASTRA” la muzeul din Dumbrava, ci „Muzeul Satului” sau „Muzeul din Dumbrava”. Și sunt extrem de multe cazuri din acestea. Pe care vom încerca aici, chiar dacă incomplet, să le trecem în revistă: denumiri uzuale și diferite de cele oficiale, mai vechi sau mai puțin vechi, ale unor locuri din oraș.
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Plimbări prin centru, în diverse variante
Orașul de Sus și Orașul de Jos. Elementar pentru un nou venit în Sibiu este să știe că centrul istoric (niciodată „centrul vechi”, acela este și rămâne în București) se împarte, de câteva secole încoace, în două: Orașul de Sus și Orașul de Jos. „Oberstadt” și „Unterstadt”. Dacă te iei după anumite lucrări, se vorbea chiar diferit într-o zonă față de cealaltă. Deci dacă auzi uneori (deși nu așa de des de la o vreme) că ceva e în „Orașul de Jos”, atunci clar este vorba de zona marcată de străzile Movilei, 9 Mai, Azilului, Pasajul Scărilor, Odobescu, Haas, Piața Amelor, Aleea Filozofilor, până la Cibin. E simplu: Orașul de Sus e sus, Orașul de Jos e jos.
Apropo de Orașul de Jos, acolo este „Dragoner”. Fizic, ar fi la timpul trecut că acum e un fel de amestec de pietre și bânci la intersecția dintre Ocnei, 9 Mai și Faurului. Aici era o clădire nu deosebit de veche față de altele dar care, pe vremuri, avea destinație militară: Straja Dragonilor – Dragoner Wache. Pentru cei care încă au impresii din cărți ciudate din librării, nu e vorba de dragonii-reptile mitologice, ci de „arma” dragoni, un fel de forțe rapide de intervenție călare. „Straja” a devenit casă de locuit cu librărie la parter (faimoasa și îndrăgita „Lyceum”) apoi tovarășii au decis să o demoleze pentru a pune în loc o arteziană ciudată care a dispărut și ea. Nu și numele locului.
Foto: Răzvan NEGRU
Cu „Dumbrava” e ceva mai dificil, că la Sibiu erau trei „Dumbrava”: magazinul, pădurea și fabrica (din pădure). Diferențierea e simplă: în funcție de contextul propoziției. Dumbrava-fabrica nu mai există că au pus-o pe butuci deci nu, Dumbrava-pădurea este locul unde te duci să te relaxezi dacă nu îți sar trotinetiștii și bicicliștii în cale, iar „Dumbrava”-magazinul e locul de unde, (dacă ai nervi de diamant) mergi să cumperi. Și oricum i s-ar spune la construcția din prelungirea ei, ea tot „Casa Modei” rămâne, cu manechinii aceia desenați pe fațadă prin anii ’90.
Pe Bretter. O expresie străveche, foarte puțin folosită în ultima vreme dar pe care o mai auzi ici-colo. Denumirea vine de la scândurile care acopereau unul dintre canalele de apă ale orașului, în zona Pieței Unirii. Promenada „Bretter” începea de pe la Parcul ASTRA (Parcul Orășenesc – Stadtpark) până la (acum) pasajul de la Bulevard. Locul era ideal pentru a te plimba, a vedea și a fi văzut, că de aia era promenadă. Acum e un loc pe unde doar treci.
Pe Corso. Din nou expresie tot mai rar folosită: Corso este actuala „pietonală” Nicolae Bălcescu. Originea cuvântului este italiană, dar a fost adoptată și în lumea austro-ungară (Korso). Înseamnă stradă/arteră principală sau promenadă. Proletarizată apoi cu (a merge) în/prin/pe Centru.
Foto: Răzvan NEGRU
„În oraș”. expresie folosită de cei de la periferie atunci când era vorba să își facă drum prin centru. Acolo era orașul, aici – periferia. În Lazaret, „în oraș” era tot ce era dincolo de Podul Gării. „Spinarea Câinelui” este un nume derutant până dincolo chiar și pentru localnici. De fapt este un nume derutant pentru toată lumea, pentru că, o dată, este denumirea mai veche a unei străzi cu alt nume derutant: Centumvirilor. Nu știu câtă lume mai folosește denumirea veche, cea cu spinarea, dar aici e necesară o paranteză. Numele îi vine din germană: Hundsrücken și pare a fi din cauza formei arcuite a străzii, care urcă din Odobescu, atinge un punct culminant pe la mijloc, apoi coboară spre Tribunei-Piața Armelor. Adică fix cum NU arată o spinare de câine. Denumirile mai vechi ale străzii poate ar putea face mai multă lumină pentru că ea apare ca „Hannersrucken” sau ca „Johannesrucken” („spinarea”/calea lui Johannes). Dar deja riscăm să intrăm prea adânc în istorie. Oricum, pe scurt, când auzi de „Spinarea câinelui”, e vorba de Centumvirilor.
Tot interesantă e și expresia „la 90” sau „la Cazarma 90”. Imortalizată oficial ca „parcarea de la fosta Cazarmă 90”. Bun, ca necunoscător, înțelegi că undeva în centru a fost sau mai este o cazarmă numită 90. Ei bine, nu mai este. A fost demolată în 1986. Dar nu a putut fi demolată din memoria noastră. Vorbim aici de clădirea Cazărmii Regimentului 90 Infanterie, primul regiment românesc transilvănean, la 1919. Cazarma era mai veche, „moștenire” din vremea Habsburgilor, cu destinația fix de cazarmă de infanterie.
Putem spune că tot în centru se află și Manutanța. Cei care aud acest termen pentru prima oară, nu cred că ar ști că este vorba despre un loc cât se poate de central, care, iar nu apare pe hărți și în ghiduri. Manutanță egal bucătărie militară. Termen incorect pentru fosta brutărie cu cea mai bună pâine din Sibiu (zicea lumea) cu vechime încă din vremea Imperiului (când era tot brutărie, dar militară) acum mult mai faimoasă prin incendiul ce a avut loc în urmă cu ceva ani într-un club care a înlocuit… manutanța. Acu e orice, inclusiv restaurant, dar noi tot manutanță îi spunem.
Fostele cinematografe, acum doar repere în spațiul urban
Dacă ești mai nou prin Sibiu, te vei mira auzind și negăsind pe hartă diverse denumiri politico-exotice care ție nu îți spun nimic. Evident că unuia de-al casei totul îi este clar și fără „maps” sau aplicații de descurcat locuri în care te-ai încurcat, pentru că știe exact ce și cum. Din această categorie fac parte și „reperele” fostelor cinematografe.
Acum exceptând pe cele din malluri, avem un singur cinematograf: „Arta”, care nu mai e reper nici pentru el însuși, la cum a fost ascuns de neo-urbanismul local. Dar înainte erau destule. „Pacea” este actuala „Galeriile Pacea” și oricum a fost modificată până la demolare și reconstruire. „Arta” este actualul muzeu de artă contemporană și direcție de cultură, „Tineretului” este acum Teatrul „Gong”, „Independența” este Sala „Thalia” iar „7 Noiembrie” este sau era, că nu am mai fost pe acolo, un magazin chinezesc. Apropo, când auziți de „Casa de Cultură”, este vorba 100% despre Centrul Cultural „Ion Besoiu”. Puțini știu unde este „Casa de Cultură a Municipiului”, dar când aduci vorba de „Grădina de Vară” din Parcul Tineretului, sunt deja luminați.
Fostele fabrici, încă existente în memoria locală
Sibiul era un oraș industrial încă de pe vremea când, vorba aceea urâtă dar tare uzuală acum, alții se scobeau în nas cu bățul. Deci era normal ca să aibă fabrici care să intre în limbajul curent ca puncte de reper. Probabil cele mai vechi denumiri care s-au păstrat (dar sunt pe cale de dispariție) sunt Arsenal-ul și Virola. Arsenalul era vizavi de Sub Arini, unde acum e aproximativ hotelul „Mercure” și șantierul din vecinătatea lui. „La Virola” a fost și pentru mine o mare enigmă până când am aflat că era vorba de secția „Cazangerie” de pe Rusciorului, aparținătoare de „Independența” și care înainte de naționalizare, era o fabrică separată. Acum s-a rezolvat problema, „Virola” nu mai există, a devenit magazinul Lidl de pe Rusciorului.
Dacă „Independența” este mai ușor de localizat că este mare, cunoscută și încă mai e vizibilă în teren, cu altele este mai greu. Pentru că e mai ușor să spui „la Flaro”, „la Creioane”/ „Republica” sau chiar să pomenești de „7 Noiembrie” în loc să spui ce destinație au clădirile acum. La fel „la Steaua”, care poate crea confuzie celor și mai vechi ca sibieni pentru că poate fi vorba nu doar de „Steaua Roșie” – fabrica de confecții ci și de fabrica de săpun „Steaua” din zona Lupeni, sau un fost sector de străzi din capătul parcului Sub Arini. Și mai dificil este cu fabricile care nu mai există. „Mecanica” este acum mallul de la gară. I.U.P.S. este zonă rezidențială plus spațiile Redal. „Balanța” este Penny plus blocuri, I.M.A.I.A. era ultima oară doar locul unde întoarce autobuzul 12 iar Libertatea, Victoria și Drapelul Roșu sunt doar niște clădiri necunoscute pentru cineva mai proaspăt pe aici. Cu fabrica „3 Stejari” e mai complicat, că dacă spui „la 3 Stejari” e ca la „Dumbrava”, nu știi ce să alegi: cartierul, complexul de magazine, complexul cooperației, restaurantul sau chiar fabrica (devenită „Lidl”). La fel, când vei spune ceva de „pe la Scandia” puțini se vor gândi la fabrica din zona Gușteriței. Mai degrabă va fi vorba de cea de pe Morilor.
Cartiere plus alte nelămuriri locale
Bineînțeles că oricine care nu este localnic va fi uimit că la Sibiu există „Cartierul Marmeladă” (pentru cei mai recenți ar trebui să explicăm și ce e aia marmeladă, dar nu e aici locul). Denumirea este veche, de pe vremea când sibienii mai aveau umor și se referă la zona străzilor cu nume de fructe (dulci) de după podul de la Gara Mică: Gutuilor, Piersicilor, Părului, Strugurilor, etc. A, am pomenit de Gara Mică. Gara Mică este de fapt Halta Sibiu, stația CFR de sub viaduct, care era o gară mai mică decât Gara Mare. Aici avem și un „viaduct”. Unul dintre cele patru: de la gară – cunoscut ca Podul Gării, cel de pe Lungă-Calea Șurii Mari, cunoscut ca „de la Gara Mică”, cel de pe str. Ștefan cel Mare, cunoscut ca „din Vasile Aaron” și cel din Turnișor, menționat oficial ca „Viaductul Kogălniceanu”, dar pe care nu l-am remarcat ca fiind în limbajul uzual.
Foto: Răzvan NEGRU
Tot un nume care ar putea contraria este „Broscăria”. Cartierul „Broscărie” este de fapt Platforma Industrială Est (sau în fine, ce a mai rămas vag din ea) cu blocurile de locuințe aferente. Este ușor de dedus de unde îi vine numele: de la bălțile de dinaintea edificării cartierului, în care cântau broaștele.
Mai trebuie să precizez aici că Gușterița – nume de cartier, este porțiunea de dincolo de Cibin, fosta comună cu același nume. Nu tot ce e dincolo de gară. Dincolo de gară sunt alte cartiere, Lazaret și Lupeni. Care nu sunt Gușterița oricât ar încerca să mă convingă tot felul de comunicatori. Nu are cum să fie așa, eu m-am născut acolo, ei nu.
Nu vei ști, cred, niciodată unde este locul „În târg”. Care târg? Târgul de Crăciun, de Paști, Târgul Olarilor, târgul hand-made, Târgu Jiu ori Târgu Bujor? Nu. Vorbim despre Târgul de Vechituri. Acum se numește „Obor” sau Piața Obor. Alte detalii? Trebuie să mergi de dimineața ca să găsești ceva, că altfel ajungi la spartul târgului și nu mai găsești mare lucru.
Trecând la parcuri, începem cu precizarea că Sub Arini se scrie despărțit. Nu „Subarini”, nu „Subarin” nu submarini, nu „Suba” cum spun puberii (prescurtare care dovedește că nu au idee ce e aia arin-arini). Bătrânii îi spuneau „Parcul Arinilor”, cea mai fidelă traducere a denumirii germane, „Erlenpark”.
Însă dintre parcuri, cel mai greu de „găsit” (și mai înspăimântător ca nume) este Parcul Morților. În niciun ghid al Sibiului nu vei găsi așa ceva și nimeni nu ți-l va promova deși, ca loc, este interesant și chiar plăcut, fiind, totuși un parc normal, cu bănci, alei, spații verzi și locuri de joacă. Oficial, pe hartă, îi spune Parcul Reconstrucției. Dacă vei întreba pe cineva unde e Parcul Reconstrucției, nu va ști ce să-ți răspundă, ca dealtfel majoritatea sibienilor. Pentru că noi îl știm ca fiind Parcul Morților. Explicația este mai simplă decât bănuiesc cei cu fantezie mai bogată. Acolo a fost un cimitir vechi romano-catolic. A fost dezafectat prin anii ’60 și transformat în parc. În cimitir fiind morți, deci avem Parcul Morților. Și nici măcar nu este singurul parc fost cimitir din Sibiu.
La fel este când vorbim despre Drumul Hoților. Poți căuta pe aplicații, pe maps, pe ce vrei. Nu vei da de așa ceva, cel puțin din câte știu. Vei găsi în schimb Calea Șurii Mici. E tot aia. Și îți dai seama că nu ai cum să pui denumirea oficială a unei artere de ditamai Sibiu-Hermannstadt cu chestii penale la propriu. Asta chiar dacă mai în jos pe Olt avem Lotru, care înseamnă „tâlhar”.
Magazine care au fost și poate mai sunt
Alte puncte pe harta orașului folosite pentru a ghida cetățeanul sunt magazinele sau fostele magazine. Bineînțeles că tu, ca proaspăt sibian (născut sau venit) nu le știi denumirile vechi, ci doar pe cele noi. Pentru tine va fi foarte dificil să înțelegi ce e aia și unde este chestia numtiă „complex”. „La complex”. „La complexul de pe/de la…” Complexul era un fel de mini-mall socialist. O construcție care aduna mai multe magazine, uneori o cofetărie și un restaurant sau doar o cârciumă numită pompos „Bufet”. Mai existau și complexele de prestări servicii, aparținând de cooperațiile meșteșugărești. Ca de exemplu Complexul Cedonia, cel de pe Luptei, cel de la Trei Stejari, de pe Gladiolelor, cel din Lazaret („La Țâța Dulce”) sau cel de pe Poplăcii. În timp, complexul s-a „rupt” în mai multe spații comerciale, care nu mai au legătură una cu cealaltă. Dar denumirea de „complex” a rămas. La fel ca cea a magazinului mic care a dat nume unei zone destul de mari: „Dioda”. Era un magazin de piese electronice, singurul din Sibiu, la parterul unui bloc de pe Dumbrăvii. Fiind singurul, avea mare succes, pentru că acolo găseai (când găseai) ceea ce aveai nevoie ca să repari (sau chiar să faci) un radio, un televizor, un magnetofon. Magazinul a pierit în uraganul social de după 1990, dar locul a rămas. Mai ales că aici, la 1989, a fost împușcată în cap o femeie, de către teroriștii care acum știm că nu au existat.
Apropo de vechi magazine, prin centru poți auzi de „Bucuria Copiilor”. Audiție plăcută, pentru că deși denumirea e încă în limbajul curent, locul a fost modificat, ca dealtfel și destinația: sediu BCR, magazin Zara, acum restaurant „Fain”, „La Telefoane” (lângă arteziană), era un loc foarte cunoscut chiar dacă acolo nu mai e vorba de vreo telefonie (fixă).
Și librăriile constituiau repere sigure pentru a te orienta în oraș. „Dacia Traiană” în Piața Mare (librăria care de dinainte de 2007 nu nai avea firmă pentru că, spun gurile rele care știm că sunt rele, nu s-a dorit ca în Piața Mare a Marelui Hermannstadt să te trezești cu o denumire așa de… românească). Real sau nu, contează puțin spre deloc, pentru că acolo nu mai e librărie. La fel cu „Eminescu” sau „Luceafărul”. (care iar crea confuzie, existând pe atunci și un teren de sport pe nume „Luceafărul”).
Foto: Dumitru CHISELIȚĂ
Mai avem aici, luate la vrac, „Ursulețul”, „Romarta”, „Spicul” ori „Agenția de Voiaj”. Se mai pomenește de faimoasa „Violeta” de pe Mitropoliei, deși de multă vreme este orice altceva. Sau de „Curtea de Fier”, un nume care chiar a răzbătut peste secole, de la magazinul „universal” al lui Jickeli, trecând prin „Ferometal”-ul socialist și apoi valul de orice găzduit acolo după 1990, inclusiv primul Altex.
În aceeași categorie de „cunoscute dar dispărute” se pot încadra cofetăriile. „Perla”, „Macul Roșu”, „Trandafirul Roșu”, „Aida”, sau „Primăvara”. acum devenite magazine non-stop, terase sau restaurante, cafenele sau frizerii. Dar cu numele vechi încă imprimat în memoria celor „vechi” pentru că au ocupat destule mese pe acolo de-a lungul deceniilor.
Și o mică rubrică „diverse”
La Sibiu, hotelurile și-au schimbat destul de des numele și proprietarii, dar au rămas în memoria locului tot sub denumirile originale chiar dacă, din diverse motive, acestea au fost schimbate. Fostul Bulevard a fost și va fi „Bulevard”, indiferent ce nume i se va mai da. „Continental” la fel. „La Han” rămâne în Dumbrava, chiar dacă acum acolo e un „Hilton”. „Parc” rămâne „Hotelul BTT”, iar ce-o mai fi pe acolo prin Dumbrava, rămâne tot Camping sau Disco-Bar.
Spitalele au și ele nume și denumiri care au rezistat deceniilor: Maternitatea este acum spitalul de neurologie, dar noi o știm tot de maternitate pentru că, ia ghici, acolo ne-am născut. „Spitalul nou” e deja vechi, dar luând în considerare că partea ne-nouă a spitalului e din vremea împăratului, rămâne totuși, nou. Spitalul „Luther” este în Parcul ASTRA, indiferent de denumirea oficială. La fel Spitalul CFR. La fel și „Numărul 3”, care e cel de neuropsihiatrie de pe Bagdazar. La fel și Policlinica cu Plată, care acum e poliție. Blocul Turn este acum doar unul dintre blocurile mai măricele din Sibiu. Dar atunci când a apărut, a fost primul de acest fel. La fel și „Blocul Plombă”, care „plombează” trecerea dinspre Noica spre Piața Unirii. Despre cârciumi, ce să mai vorbim. deși multe ori nu mai există, ori nu mai sunt cârciumi, ori sunt dar au alte nume, sibienii mai vechi le spun după cum le știau, după denumirea care le-a făcut celebre sau, mai rău, după cea alternativă, „de șmecher”: „Bufnița”, „Union”, „Unicum”, „Dunărea”, „La Călugăru”, „Dorna”; „Sibiul Nou”, „Brădet”, „Carpați”, „Rășinari”, „Zorile”. Și am putea continua astfel până la nivelul unui doctorat care oricum nu va fi realizat de nimeni, că nu e o temă cool.
Ca să nu se interpreteze cine știe ce chestii, precizez că nu am intenționat prin acest material să arăt cumva superioritatea sibienilor „vechi” față de cei mai proaspăt veniți pe traseu, din simplul motiv că majoritatea sibienilor au fost la un moment dat proaspăt veniți de undeva. Este doar un mic ghid despre denumirile vechi dar încă uzuale în vorbirea localnicilor.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nu, majoritatea sibienilor nu sunt proaspat veniti de altundeva si nici nu cred ca s-a intamplat asta vreodata, in afara de, posibil, anii 70 (dar probabil cu cei din judet erau tot peste 50% in oras). Si cand au venit primii sasi, in secolul 12.
Aia care zic Gusterita Lupeniului si Lazaretului chiar ca nu sunt din Sibiu, ticmai aterizati. E cea mai grava greseala dintre toate din articol. Chiar horror.