Foto: Vali MACREA
Foştii jucători ai ”şoimilor” s-au reîntâlnit cu prietenii de la Aurul Brad pentru o nouă partidă amicală, astfel de acţiuni fiind obişnuite pentru sibieni. Întâlnirea a avut loc pe unul dintre terenurile sintetice ale Academiei de Fotbal Alma din incinta Stadionului ”Voinţa” din cartierul Ştrand. Disputat pe parcursul a 60 de minute, jocul s-a terminat nedecis, scor 4-4, iar pentru ”prelungiri”, protagonişti s-au mutat la ”Carul cu flori”, localul de pe strada Luptei din Sibiu, unde atmosfera a fost întreţinută de fostul portar Florin Cotora, iar unul dintre ”şoimi”; Titi Irimie, a fost, ca de obicei, gazdă bună, motiv pentru care cu toţii îi sunt recunoscători.

Foto: Vali MACREA
Revenind la joc, acesta a fost arbitrat de fostul ecuson FIFA şi fost şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, sibianul Aron Huzu. Din partea echipei Şoimii au fost prezenţi Adrian Finciu, Ştefa Paştiu, Vasile Şoaită, Traian Frăţilă, Mircea Rotaru, Nicu Florescu, Dan Călinescu, Emil Bârsan, Marius Iacob, Dorin Irod, Constantin Cosma, Puiu Muscă, Ciprian Drăgoi, Vasile Armenean, Pavel Mila, Darius Câmpean, Florin Mărginean, Dorel Popa, Zoltan Dangl, Radu Sebastian, Bogdan Beleţ şi Titi Irimie. Au absentat motivat Sorin Marcu, Daniel Solomon, Virgil Coldea, Bogdan Cherecheş, Dan Moromete, Petre Ucidău, Dan Raica, Nicu Văcar, Mircea Galaţă, Ion Gheorghe, Adi Bârză, Dorian Ştefan sau Ioan Corlaciu.
Invitat special la eveniment a fost Emil Săndoi. ”Ne leagă o prietenie de mulţi ani şi l-am invitat pe Emil să vină la acest meci amical. Ştiam că o să treacă prin Sibiu. Mă bucur că a putut să fie alături de noi”, spune Emil Bârsan, unul dintre cei care se ocupă cu organizarea acestor amicale ale echipei de old-boys a ”şoimilor”.
Bârsan spune că, până la finalul anului, vor fi organizate încă alte două evenimente de acest gen, la unul dintre ele urmând să fie faţă în faţă foştii jucătorii ai echipelor Şoimii şi FC Inter.
Foto: Vali MACREA

Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin PAL