Mămăliga explodează concomitent cu pârguirea perelor din plop

Mămăliga explodează concomitent cu pârguirea perelor din plop

Când te uiți la protestul palid al sindicaliștilor din învățământ și îi auzi invocând manifestațiile din Franța, nu știi ce să faci mai întâi, să râzi sau să te crucești. O scurtă trecere în revistă a protestelor organizate în România în ultima perioadă ne reconfirmă că suntem corigenți la acest capitol ce se revendică din instrumentarul practicilor democratice. Pe vremea când Băsescu împărățea la Cotroceni și la Palatul Victoria prin intermediul lui Emil Boc, tăind lefurile bugetarilor, stingând becurile de pe străzi și raționalizând hârtia igienică din instituțiile publice, oamenii muncii au amenințat cu un protest cum nu mai văzuse caldarâmul Bucureștilor. S-au mobilizat televiziunile, s-au ridicat în aer elicoptere pentru a se filma răscoala norodului, ce mai, ai fi crezut că se pune de o nouă revoluție. Când colo, protestatarii disciplinați s-au prezentat la miting, au executat un moment coregrafic, iar la ora 16.00, deh, oameni cu ceasul biologic fixat după programul de lucru, au luat-o spre casă. Au urmat niște mișcări de stradă prin 2012 care au dus la căderea Guvernului Boc, dar să nu ne închipuim că ele au fost spontane. Despre episodul protestelor de după Colectiv am mai vorbit, ele au fost la fel de naturale ca un congres politic, programat în amănunt. Mișcările de stradă din 2017, săvârșite sub marca #rezist ne-au arătat cât de erect e simțul civic, dacă e să comparăm acele sesiuni de scandat cu liniștea așternută peste multe alte porcării ulterioare ce ar fi trebuit să dezlănțuie revolta maselor. Nu spunem că mitingurile din Franța ce totalizează un milion de protestatari sunt cu totul și cu totul spontane și că n-ar exista îndărătul mișcărilor de stradă oarece organizare, dar una e să vorbești despre o mie de manifestanți și alta e să ai de o mie de ori mai mulți. Muțenia suspectă a societății civile românești în fața unor derapaje flagrante ale statului nu face altceva decât să ne demonstreze că mișcările de stradă sunt puse în scenă doar atunci când artizanii lor au un interes și că, de fapt, simțul civic, așa-zisa voce a străzii, nu există. Românului poate nu să-i ajungă cuțitul la os, ci să i-l perforeze de-a binelea, că tot nu va participa la altceva decât la un simulacru de protest. O mână de scandări sfioase și câteva amenințări cu greva generală au fost de fiecare dată acțiunile de protest ale sindicaliștilor din România. De ce? Pentru că povestea aceea cu explodatul mămăligii e doar un clișeu cu pretenții de amenințare și pentru că unii dintre cei ce păstoresc sindicatele au un talent înnăscut în a juca la două capete. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
01 februarie 2023 la 13:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.