Lasă-mă, papa, la mare, vreau goange și poluare!

Nu au trecut decât câteva zile de când vorbeam despre tupeul hotelierilor de pe litoralul românesc ce își închiriază spațiile spoite la prețuri exorbitante, că ne mai plesni o veste proastă. Știam că Marea Neagră nu e nici cea mai limpede, nici cea mai blândă, caldă ori curată dintre mări, dar acum aflăm că are și un grad foarte ridicat de poluare. Aa, nu vă gândiți neapărat la conductele de canalizare conectate pe șest la buza mării, pentru că sursele poluării sunt mult mai serioase. Pe lângă curenții nenorociți care fac anual o mulțime de victime, pe lângă algele și goangele de care trebuie să te ferești când intri în apă, te gândești acum că apa aia în care plutești are ceva otrăvit în ea, devreme ce numărul delfinilor care mor e în creștere. Da, da, știm, Marea Neagră e poluată doar în larg, nicidecum în zonele de plajă, la doi pași de scumpetea hotelieră. Carevasăzică, dacă te-au încins prețurile de la cazare și terase, nici răcoritul în apa mării nu-i chiar un refugiu tihnit. Să tragem linie și să adunăm: avem niște hoteluri din anii ’70 cu gardurile vopsite și cu leoparzii camuflați în interior, dughene insalubre lângă terase de fițe, trotuare sparte, alei cu dale lipsă, manele ce urlă în boxe, la fiece pas, ca din gură de șarpe, plaje aglomerate, apă poluată plină de alge, dar toate la prețuri comparabile cu cele din țările în care lucrurile sunt mult mai bine rânduite. E un concurs de împrejurări bizare la temelia acestei situații: cei ce improvizează o afacere sezonieră pe litoral se ghidează după principiul tunului de o vară, în timp ce turiștii acceptă compromisul dăunător bugetului, din comoditate ori obișnuință. E ca pe vremea lui nea Nicu: noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc. Cu o observație, totuși: ei se prefac a oferi servicii turistice, dar clienții nu simulează plata, ba chiar ”decartează” serios. Firește, cu ceva bunăvoință, strategie pe termen mediu și în absența dorinței unui tun de o vară, pe litoralul românesc s-ar putea face multe, în așa fel încât locul să fie cu adevărat atractiv și să poată concura cu destinațiile civilizate nu doar la capitolul ”prețuri”. Dar ceea ce se întâmplă de la Năvodari la Vama Veche pe țărmul mării e o filozofie de viață putredă pe care o regăsim în multe zone turistice din România. Nu e vorba de lipsa banilor, de neștiință ori neputință, ci doar despre o mentalitate veche de șmenar care te face azi la buzunare, se înfruptă din pradă fără a se gândi la săptămâna și luna viitoare.