Jucăm și Cotroceniul la barbut

Poate că celor ce vor să candideze la prezidențiale, dar se comportă ca niște fete mari, amânând anunțul intrării în cursă, li se pare că pun în operă o mare strategie. În realitate, jocul acesta de-a „uite candidatura, nu e candidatura” e doar o demonstrație de infantilism politic, de amatorism civic.  O candidatură serioasă este anunțată din timp, iar competitorul ar trebui să prezinte un program pe care electoratul să îl poată rumega cel puțin câteva luni. Cum însă România nu e tocmai leagănul cerebralității politice, pretendenții la mâna celei mai înalte funcții în stat se comportă ca niște ageamii, ca niște speculanți, mizând pe vreo pleașcă electorală sau pe o ofensivă șmecherească năucitoare. 

Despre Crin Antonescu se spune că, la ora când scriem aceste rânduri, este candidatul comun al PSD, PNL și UDMR, cu toate că liderii acestor partide nu par din cale afară de entuziasmați de reîncălzirea imaginii fostului șef al liberalilor. Când vine vorba să îl susțină pe Nicușor Dan, Elena Lasconi spune că singura în favoarea căreia ar renunța la candidatura pentru Cotroceni este Maia Sandu. Deci, matură nevoie mare și doamna primar de la Câmpulung. Cât despre Călin Georgescu și George Simion, nici candidaturile lor nu sunt niște certitudini. 

Cu cât ne apropiem de termenul limită al depunerii dosarului de concurent la flotantul de Cotroceni, dau în pârg scenariile ce șoptesc fraze grele despre retragerea lui Crin Antonescu și apariția fulgerătoare în competiție a lui Ilie Bolojan. Să nu îi uităm nici pe alți mușterii ai circului electoral prezidențial, care și-au anunțat intenția de a-și înscrie numele pe buletinul de vot: Victor Ponta, Gigi Becali, Lavinia Șandru ș.a.m.d.

Se vorbește doar despre nume și doar în cheia alegerii răului cel mai mic. Nu am auzit vorbindu-se despre un proiect de țară viabil, despre strategii de politică externă, ci am avut parte de obișnuitul ghiveci de baliverne, de promisiuni fantasmagorice și jurăminte penibile. Mai sunt două luni până la alegeri, iar noi ne uităm, plini de suspans, la niște liste albe pe care așteptăm ca sforarii politicii să aștearnă câteva nume. O făcătură de alegeri, un simulacru de act democratic, o golăneală sinistră: asta e politica românească, ajunsă la cea mai joasă speță. Ai sentimentul că aceste alegeri prezidențiale sunt organizate pe genunchi, doar pentru a se bifa o etapă constituțională. 

La 35 de ani de la vârârea în priză a mecanismului (cel puțin teoretic) democratic, asistăm la un demers primitiv pe care nu ni l-am fi putut imagina nici măcar în 1990. Ce așteptări poți avea de la viitorul președinte, în condițiile în care oferta electorală e jalnică, iar etapele premergătoare alegerilor pot fi asemănate cu un joc de barbut?