Iubi-te-ar robotul, mânca-te-ar tiktok-ul

Pe la începutul anilor nouăzeci, când unii dintre românii care s-au trezit, fără busolă, în democrație încercau să-și întărească spusele cu bâta, piatra sau invectiva, auzeam vorbindu-se despre „democrația prost înțeleasă”. Mulți ridiculizau atunci această formulă care, în fond, era una de bun simț. Cei ce o foloseau erau numiți retrograzi, nostalgici, acuzatorii lor neînțelegând că decența și bunul simț nu trebuie asociate cu regimurile politice sau cu doctrinele. Libertatea de exprimare e un concept total diferit de ceea ce înseamnă linșajul public, invectiva, împroșcatul cu noroi în toate direcțiile. Anii au trecut și așa-zisa libertate de exprimare a început să frecventeze sălile de forță ale rețelelor de socializare, spații închise în care miroase urât, a transpirație și nu numai. Ea, mult confundata libertate de exprimare s-a umflat în respectivele săli cu steroizii trufiei și prostiei, astfel că își etalează fibra artificială pe la ferestrele sparte ale rețelelor de socializare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Azi, orice frustrat, orice ins incapabil de o confruntare directă, argumentată, orice individ stăpânit de complexe tumorale se erijează în justițiar de facebook și tiktok, în dezvăluitor de adevăruri proprii, în pompa ce împroașcă spre oricine conținutul haznalelor mobile. În lipsa inteligenței naturale, inteligența artificială devine un tovarăș de nădejde: te ajută să creezi imagini, conversații și înregistrări false, numai bune pentru a compromite orice adversar politic, social, orice fost prieten devenit, peste noapte, dușman. Suntem o țară de oameni porniți să facă dreptate cu barda propriilor frustrări. Oricine poate spune orice despre altcineva, bazându-se pe lipsa regulilor stricte sau insuficient cunoscute, din spațiul virtual.

Dacă în urmă cu trei sau patru decenii oamenii se temeau să fie „dați la ziar”, azi „colțul rușinii” din gazeta de perete s-a mutat pe rețelele de socializare și e „administrat” de oricine poftește. Responsabilitatea afirmațiilor, decența, proprietatea termenilor sau puterea cuvântului au devenit chestiuni secundare într-o lume virtuală, care ia în prizonierat tot mai multe tărâmuri ale realității. Analfabeții se declară lideri de opinie, neputincioșii s-au transformat în influenceri, cine are gura mai mare și tupeul săltăreț se impune pe piața neagră a vocilor publice. Bunul simț, rațiunea și decența umblă cu fereală, cu gluga trasă pe cap, cu privirea în pământ pentru a nu fi recunoscute de vlăjganii imposturii, dispuși oricând să le livreze o găleată cu lături între ochi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
21 mai 2025 la 21:19
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Comentarii 1

  1. Gogu

    E grea libertatea! Împovārātoare

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
20 de milioane de saci de box
Încetul cu încetul intrăm în logica puturoasă și clasică a politicii românești. Tărăgănări, încercări de impunere a unor...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Cine încălzește războiul rece dintre bugetari și mediul privat
De parcă ar purta pe umeri un blestem, românii se trezesc, ciclic, în mijlocul unor dihonii sociale. E...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
Cine a luat în stăpânire străzile Sibiului
Până mai ieri credeam că doar pe rețelele de socializare s-au înfierbântat mințile, că prezidențialele prigoneau luciditatea acolo...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Benzinăriile și firmele de pompe funebre. Ești „tuns” și viu, și mort
Din ianuarie trăim cu sabia majorărilor de preț și dări deasupra capului. La început amenințările au fost timide,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit