Iubi-te-ar robotul, mânca-te-ar tiktok-ul

Pe la începutul anilor nouăzeci, când unii dintre românii care s-au trezit, fără busolă, în democrație încercau să-și întărească spusele cu bâta, piatra sau invectiva, auzeam vorbindu-se despre „democrația prost înțeleasă”. Mulți ridiculizau atunci această formulă care, în fond, era una de bun simț. Cei ce o foloseau erau numiți retrograzi, nostalgici, acuzatorii lor neînțelegând că decența și bunul simț nu trebuie asociate cu regimurile politice sau cu doctrinele. Libertatea de exprimare e un concept total diferit de ceea ce înseamnă linșajul public, invectiva, împroșcatul cu noroi în toate direcțiile. Anii au trecut și așa-zisa libertate de exprimare a început să frecventeze sălile de forță ale rețelelor de socializare, spații închise în care miroase urât, a transpirație și nu numai. Ea, mult confundata libertate de exprimare s-a umflat în respectivele săli cu steroizii trufiei și prostiei, astfel că își etalează fibra artificială pe la ferestrele sparte ale rețelelor de socializare.

Azi, orice frustrat, orice ins incapabil de o confruntare directă, argumentată, orice individ stăpânit de complexe tumorale se erijează în justițiar de facebook și tiktok, în dezvăluitor de adevăruri proprii, în pompa ce împroașcă spre oricine conținutul haznalelor mobile. În lipsa inteligenței naturale, inteligența artificială devine un tovarăș de nădejde: te ajută să creezi imagini, conversații și înregistrări false, numai bune pentru a compromite orice adversar politic, social, orice fost prieten devenit, peste noapte, dușman. Suntem o țară de oameni porniți să facă dreptate cu barda propriilor frustrări. Oricine poate spune orice despre altcineva, bazându-se pe lipsa regulilor stricte sau insuficient cunoscute, din spațiul virtual.

Dacă în urmă cu trei sau patru decenii oamenii se temeau să fie „dați la ziar”, azi „colțul rușinii” din gazeta de perete s-a mutat pe rețelele de socializare și e „administrat” de oricine poftește. Responsabilitatea afirmațiilor, decența, proprietatea termenilor sau puterea cuvântului au devenit chestiuni secundare într-o lume virtuală, care ia în prizonierat tot mai multe tărâmuri ale realității. Analfabeții se declară lideri de opinie, neputincioșii s-au transformat în influenceri, cine are gura mai mare și tupeul săltăreț se impune pe piața neagră a vocilor publice. Bunul simț, rațiunea și decența umblă cu fereală, cu gluga trasă pe cap, cu privirea în pământ pentru a nu fi recunoscute de vlăjganii imposturii, dispuși oricând să le livreze o găleată cu lături între ochi.