În zona reţelelor sociale se spune că dacă nu ai fost blocat de facebook cel puţin o dată, nu eşti un om serios şi nu contezi, la fel cum, în lumea reală, se spune că nu exişti dacă nu eşti pe facebook sau pe alte asemenea. Nu exişti sau ai ceva de ascuns. La mine nu a fost cazul doi, că de avut, am cont. Cazul 1 nu s-a aplicat, pentru că ştiu exact ce cuvinte să folosesc pentru a depăşi noua cenzură digitală, umană sau ro-botică, iar mesajul merge. Aşa că „pedepsele” primite sunt minore, la nivel de „contravenţii”.
Cenzura reţelelor, mai ales a facebook, este foarte interesantă. Este ca în comunism sau ca la corporatişti (uneori, comportamental, e cam tot aia). Adică apare pedeapsa, apoi învinuirea, apoi tu ai un fel de drept de apel care mai mult nu contează, apoi se analizează din nou probiema şi, săpraiz, se ia aceeaşi măsură, deşi dreptatea este de partea ta. Dar cui îi pasă că dreptatea e de partea ta? Pe româneşte şi direct, eşti expus la orice atac răuvoitor al oricui, care poate raporta, de exemplu, ca pornografie, un peisaj de munte fără vreo fiinţă umană în el care să pornogrăfească acolo. Sau o opinie contrară liniei pupincuriste la dresa sistemului să apară ca violenţă, deşi nu apare nicăieri în text ceva despre măciuci, „hai să-i spargem” ori alte îndemnuri din acelea care-mi amintesc de 10 august.
Uite de exemplu profilul meu, public, are 8 (OPT!) „probleme”. Cinci cu „violenţă explicită”, două cu „conţinut spam”, şi una cu „nuditate sau activităţile sexuale”. O spun, pe cuvânt de onoare, că toate au fist sharuieli de ştiri sau alte materiale de pe Tribuna.
Deci, titluri cu „violenţă explicită”: „Solistul Ștefan Cazacu de la Filarmonica Sibiu, nominalizat la Premiul pentru muzică al Radio România Cultural”; „”Un elefant la oraș”. Adică la Filarmonică”; „Din Argeş, prins la Copşa Mică: la volan sub influenţa alcoolului…”; „Aurul de la Brukenthal, expus pentru o lună la Bucureşti”, şi una cu un accident rutier. La „spam” sunt două ştiri puse pe Tribuna despre care nu am dreptul să ştiu care sunt. Perla coroanei, acuzaţia de „nuditate sau activităţi sexuale” este la un comentariu al meu. „Cazul cu piesa de la Teatrul Naţional sau cum să ofensezi creştinii, apoi să te revolţi că sunt ofensaţi”. Paradoxal, reclamele la piesa respectivă sunt încă bine-mersi online pe aceeaşi reţea, fără greţuri privind tematica.
Aste se întâmplă pentru că: e un ciripitor care raportează materialul. Reţeaua ia de bună orice turnătorie şi acţionează. Eu le transmit să se mai gândească o dată. Ei reconfirmă ca cică s-au gândit, dar rămâne ca ei pentru că „Am analizat din nou conţinutul tău. Am confirmat că nu respectă Standardele comunităţii privind nuditatea sau activităţile sexuale”. Şi că dacă nu îmi convine să fac apel la o/un „Oversight Board”. La faza asta deja m-a luat plictiseala şi i-am lăsat în ne-durerea lor, că nu ai cu cine.
În cazurile acestea, păţite nu doar de mine, se aplică la fix faza din bancul acela cu iepurii care fugeau din România pentru că apăruse o lege prin care oricăruia care avea mai mult de două urechi, li se va tăia una. Iar la întrebarea grănicerului (iugoslav în varianta originală), că „bine dar unde e problema?” ei îi răspund: „Da, dar ăştia întâi taie, apoi numără”. Ce mai, fix ca pe reţele. Vine miliţianul „cu celeritate la faţa locului” şi pac, ţi-o trage. Aşa, din auzite. Apoi e treaba ta să te dezvinovăţeşti. Dar, ceea ce e paradoxal, cât sunt ei de inteligenţi natural şi/sau artificial, este că nimeni nu îţi spune UNDE e problema sau care este textul încriminant. Adică „las-că ştim noi”. Fix ca la şedinţele de partid de pe vremuri. Uenori se întmplă şi să-ţi dea dreptate şi să bage aia cu scuzele noastre după ce răul a fost făcut.
Şi uite aşa eşti cenzurat pentru că te toarnă un altul, nu că mi-ar păsa vreun centimetru de asta, dar e demn de remarcat cum a evoluat lumea în materie de „ciocu mic”
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Faza e ca atunci cand raportezi o reclama la un site porno gasit pe Facebook sau caz de violenta in limbaj…iti raspunde sistemul nonsalant: ”Nu am sters postarea din cauza ca postarea respectă Standardele comunităţii privind nuditatea sau activităţile sexuale sau violenta explicita”